StiripesurseExterneBarcelona îi va amenda cu până la 500 de euro pe...

Barcelona îi va amenda cu până la 500 de euro pe cei care conduc trotinete electrice pe trotuar sau fără cască

Publicat:

Orice persoană care conduce o trotinetă electrică pe trotuar sau fără cască în Barcelona riscă o amendă de până la 500 de euro începând cu 1 februarie, ca parte a unor măsuri municipale de combatere a comportamentului antisocial legat de creşterea rapidă a utilizării acestui tip de vehicul, relatează The Guardian.

Într-un peisaj urban majoritar plat, cu peste 250 km de piste pentru biciclete, 2.500 de ore de soare şi doar 55 de zile ploioase pe an, trotinetele electrice se potrivesc perfect. Conform cifrelor Consiliului municipal, numărul persoanelor care utilizează acest tip de vehicule a crecut de la pandemie de patru ori mai rapid decât al celor care aleg să călătorească cu bicicleta, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

În prezent, se estimează că trotinetele electrice reprezintă mijlocul cu care se fac circa 44.000 de deplasări pe zi, o creştere uriaşă în comparaţie cu aproape zero în urmă cu cinci ani. Femeile reprezintă 31% dintre utilizatorii de trotinete, comparativ cu 19% în cazul bicicliştilor.

Cu toate acestea, trotinetele electrice au adus atât beneficii, cât şi probleme. Cu o viteză maximă de 40 de km/h, trotinetele electrice sunt mult mai rapide dar, în caz de accident, mai periculoase decât bicicletele. De asemenea, ele au devenit vehiculul preferat al numeroşilor hoţi de genţi şi de telefoane mobile din Barcelona.


Conform noului regulament, viteza trotinetelor este limitată la 25 km/h. Adrià Gomila, responsabil cu mobilitatea în Barcelona, afirmă că, în cazul în care viteza lor depăşeşte 25 km/h, acestea ar trebui să fie clasificate drept motorete şi vor necesita un permis.

În timp ce sistemul de închiriere de biciclete din Barcelona a avut un succes enorm, oraşul a interzis închirierea trotinetelor în 2023, în acelaşi an în care Parisul a decis interzicerea lor. La apogeu, în capitala Franţei existau 15 000 de trotinete de închiriat.

Trotinetele electrice sunt interzise în transportul public de când una a luat foc într-un tren în 2023.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Cele mai recente restricţii urmează încercărilor anterioare de limitare a vehiculelor de tip Segway şi a ricşelor în urma plângerilor locuitorilor. Ricşele au dispărut acum complet.

Barcelona are, de asemenea, mai multe motociclete pe cap de locuitor – 270.000 – decât orice alt oraş european şi timp de decenii nu a reuşit să rezolve problema parcării motocicletelor pe trotuare. Noul regulament evită problema, afirmând că parcarea pe trotuare este preferabilă parcării pe stradă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.