StiripesurseDiasporaBarclay: Marea Britanie şi UE 'împărtăşesc acelaşi obiectiv' în căutarea stabilirii...

Barclay: Marea Britanie şi UE ‘împărtăşesc acelaşi obiectiv’ în căutarea stabilirii unui nou acord de Brexit

Publicat:

Ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay, a declarat vineri, după o întâlnire pe care a avut-o la Bruxelles cu negociatorul UE Michel Barnier, că Marea Britanie şi Uniunea Europeană „împărtăşesc acelaşi obiectiv” în căutarea stabilirii unui nou acord de retragere, informează BBC, potrivit news.ro .

Barclay a adăugat că prim-ministrul Boris Johnson şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au fost „clari” că asta îşi doresc.

Citește și : Justiţia europeană respinge recursul Venezuelei împotriva sancţiunilor adoptate în 2017 de UE

Comisia a anunţat că este „deschisă” propunerilor venite din partea Marea Britanii.

Termenul limită pentru ca Marea Britanie să părăsească Blocul Comunitar este de 31 octombrie.


Juncker a spus joi că un nou acord privind Brexitul poate fi stabilit înainte de această dată.

Johnson a precizat că au fost făcute „ceva progrese” şi că este important să nu „exagereze”.

Ministrul irlandez de Externe, Simon Coveney, a declarat vineri pentru BBC că există „o mare prăpastie” între Marea Britanie şi Uniunea Europeană şi că Bruxelles „încă aşteaptă o propunere serioasă” din partea Londrei.

Citește și : Twitter suspendă mii de conturi legate de guverne străine pentru dezinformare

Mecanismul de protecţie (backstop) – politică prin care este împiedicată restabilirea unui graniţe dure în insula irlandeză – s-a dovedit a fi cel mai important subiect de dispută în discuţiile dintre Marea Britanie şi UE de până acum.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.