StiripesurseDiasporaBarnier: 'Acordul privind Brexit-ul este convenit în proporţie de 75%'

Barnier: ‘Acordul privind Brexit-ul este convenit în proporţie de 75%’

Publicat:

Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană este convenit în proporţie de 75%, printre subiectele importante încă nerezolvate fiind gestionarea frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, a apreciat vineri negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, relatează Reuters, potrivit agerpres.

”În termeni de ceea ce s-a convenit până acum, este vorba de circa 75%”, a declarat Barnier pentru postul de televiziune France-2.

Citeşte şi: Zeci de răniţi în urma coliziunii a două trenuri în gara centrală din Salzburg (Austria)

El a adăugat că, deşi Londra şi UE lucrează împreună pentru ca ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar să aibă loc în martie 2019, încă există riscul unui eşec atât timp cât rămân nesoluţionate probleme precum frontiera irlandeză.

În urmă cu o săptămână, Michel Barnier a afirmat că Marea Britanie poate reveni, până la sfârşitul perioadei de tranziţie, asupra poziţiei de a ieşi din piaţa unică şi uniunea vamală. Oficialul european i-a dat termen premierului britanic Theresa May până la 31 decembrie 2020 pentru a se răzgândi în privinţa ieşirii ţării sale din piaţa unică şi uniunea vamală, afirmând: ”Atât timp cât nu au ieşit (din UE), în timpul perioadei de tranziţie, orice este încă posibil”.


Londra şi UE sunt decise să menţină libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor peste graniţa dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, fără a se reveni la controalele frontaliere ce ar reprezenta o amintire a celor trei decenii de violenţe care s-au încheiat în mare parte prin Acordul din Vinerea Mare din 1998.

Citeşte şi: Doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal în Florida

Totuşi, încă nu a fost găsită nicio soluţie privind controalele vamale necesare după Brexit.

Marea Britanie va părăsi oficial blocul comunitar la 29 martie 2019, la exact doi ani de la invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, iar perioada de tranziţie de 21 de luni se va încheia la 31 decembrie 2020, dată ce coincide cu încheierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.