StiripesurseȘtirile zileiBaza juridică a operaţiunilor militare americane în străinătate, în dezbaterea Congresului...

Baza juridică a operaţiunilor militare americane în străinătate, în dezbaterea Congresului SUA

Publicat:

Ministrul afacerilor externe şi cel al apărării din administraţia preşedintelui SUA, Donald Trump, au apărat luni, în faţa Congresului, baza juridică a operaţiunilor americane în străinătate, aleşii voind să preia de la executiv atribuţia de a decide războiul şi pacea, relatează AFP. 

SUA au desfăşurate în prezent trupe în 19 ţări şi “trebuie mai multe dezbateri publice despre aceste activităţi pentru că eu nu cred că americanii doresc ca SUA să ducă un război global, în secret şi în afara oricărui control”, a remarcat senatorul democrat Ben Cardin în deschiderea dezbaterilor în Comisia afacerilor externe a Senatului asupra constituţionalităţii operaţiunilor militare americane, în special în Irak şi Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

Guvernul lui Donald Trump “nu caută” să obţină din partea Congresului o nouă lege care să autorizeze utilizarea forţei (AUMF), a indicat şeful diplomaţiei americane Rex Tillerson în discuţiile preliminare.

Pentagonul îşi justifică operaţiunile în străinătate prin legea AUMF votată în 14 septembrie 2001, imediat după atentatele din 11 septembrie, când Statul Islamic nu exista încă.

Această lege, care nu limitează acţiunea armatei americane în timp sau din punct de vedere geografic, a fost utilizată de trei preşedinţi pentru a lansa numeroase campanii militare în lume, precum “Freedom Sentinel” în Afganistan, “Enduring Freedom”, “Iraqi Freedom” şi “New Dawn” în Irak, “Odyssey Dawn” în Libia şi “Inherent Resolve” în Irak şi Siria.


Tot această lege, utilizată iniţial împotriva mişcării islamiste Al-Qaida şi a şefului acesteia, Osama Ben Laden, serveşte drept bază juridică desfăşurării de forţe americane în Africa, unde numărul lor s-a triplat în ultimii cinci ani.

Această lege “rămâne o bază solidă pentru operaţiunile militare în curs împotriva unei ameninţări în schimbare”, a susţinut şi ministrul apărării Jim Mattis.

“Orice nouă expresie a unităţii din partea Congresului, fie că ar fi sub forma unei AUMF sau nu, ar reprezenta o expresie puternică a hotărârii SUA” în lupta împotriva mişcărilor islamiste, a adăugat el.

Miniştrii Tillerson şi Mattis au subliniat că dacă parlamentarii trebuie să adopte o nouă AUMF, ei nu trebuie să o anuleze pe cea din 2001 şi noul text nu va trebui să impună “nicio restricţie în timp” şi “nici vreo limită geografică”.

Parlamentarii sunt divizaţi cu privire la problema AUMF. În 2015, preşedintele Barack Obama le supusese atenţiei un proiect de rezoluţie pentru a oficializa războiul împotriva jihadiştilor, dar Congresul – cu majoritate republicană – nu-i dăduse curs.

În septembrie, senatorul republican Rand Paul a încercat fără succes să obţină abrogarea autorizaţiei din 2001. El considera că intervenţiile militare actuale în Irak şi în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic sunt neautorizate, nedeclarate şi neconstituţionale”. Senatorii au votat împotrivă.

Incidentul în Niger, unde patru soldaţi din forţele speciale americane au fost ucişi într-o ambuscadă la 4 octombrie, a relansat dezbaterea şi unii aleşi încearcă să redea Congresului puterea constituţională de a declara război.

Numeroşi parlamentari par să fi descoperit abia acum că armata americană desfăşurase sute de militari în Niger pentru a combate jihadiştii din Sahel.

După incidentul din Niger, “au fost puse întrebări despre amploarea operaţiunilor militare americane în lume şi despre justificarea legală a acestor eforturi militare”, a indicat senatorul democrat Tim Kaine.

Armata americană nu are nicio intenţie de a-şi reduce operaţiunile militare în lume. “Războiul este pe cale să se deplaseze. Vom asista la mai multe acţiuni în Africa”, a declarat recent senatorul republican Lindsey Graham.

În timpul dezbaterilor, secretarul de stat Rex Tillerson a declarat că preşedintele Donald Trump ar putea folosi forţa împotriva Coreei de Nord numai în cazul unui atac iminent sau real asupra Statelor Unite, potrivit DPA. În caz contrar, Trump ar avea nevoie de aprobarea Congresului în acest sens, a adăugat ministrul apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.