StiripesurseȘtirile zileiBeijingul a trimis din nou nave de război în apropierea Taiwanului

Beijingul a trimis din nou nave de război în apropierea Taiwanului

Publicat:

China a trimis vineri noi nave de război, un elicopter şi un avion de luptă în apropiere de Taiwan, pentru a doua zi consecutiv după întâlnirea dintre lidera taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, conform Apărării taiwaneze, relatează AFP, potrivit agerpres.

Trei nave de război chineze au traversat apele din jurul acestei insule autonome, a anunţat Ministerul taiwanez al Apărării, adăugând că un avion de luptă şi un elicopter anti-submarin au trecut de asemenea prin zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului.

Citeşte şi: Ucraina a devenit un cartof fierbinte pentru România – Black News

Taiwanul a detectat încă de joi trei nave de război şi un elicopter anti-submarin chinez.

Miercuri, cu câteva ore înainte de întâlnirea din California dintre Tsai Ing-wen şi Kevin McCarthy, portavioane chineze Shandong au traversat apele de la sud-est de Taiwan în drum spre Pacificul de Vest.


Beijingul a ameninţat mereu cu o ripostă dacă întâlnirea preşedintei taiwaneze cu oficialul american are loc, în numele principiului său ‘O singură Chină’ care, conform autorităţilor chineze, interzice legăturile oficiale cu Beijingul şi Taipeiul în acelaşi timp.

Guvernul comunist chinez şi-a reiterat joi avertismentele, promiţând un răspuns “ferm” şi “energic” pentru “apărarea suveranităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale”.

Beijingul consideră insula drept una dintre provinciile sale care trebuie recucerită, privilegiind opţiunea unei “reunificări paşnice”, dar fără a exclude recurgerea la forţă.

În august 2022, China a lansat manevre militare fără precedent în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA.

Premierul taiwanez Chen Chien-jen a declarat vineri că Apărarea şi Securitatea Naţională ale Taiwanului urmăresc îndeaproape evoluţia situaţiei şi a cerut “publicului să stea liniştit”.

Taiwanul vrea “să împiedice ingerinţele” chineze în apele sale teritoriale, a declarat joi Tsai Ing-wen, înainte de a părăsi SUA.

Citeşte şi: O furtună de gheaţă a făcut ravagii în Canada: Doi oameni au murit şi pagubele materiale sunt majore – Black News

Beijingul trebuie să aleagă calea “diplomaţiei” şi nu pe cea a “presiunilor” asupra Taiwanului, a cerut la rândul său joi Vedant Patel, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

“Cerem în continuare Beijingului să îşi înceteze presiunile militare, diplomatice şi economice faţă de Taiwan şi să aleagă mai degrabă să exercite o diplomaţie constructivă”, a declarat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.