StiripesurseSocialBeijingul adoptă noi măsuri în lupta împotriva poluării

Beijingul adoptă noi măsuri în lupta împotriva poluării

Publicat:

Autorităţile de la Beijing au luat măsura suspendării tuturor lucrărilor de construcţii pe timpul iernii în cadrul unei campanii pentru îmbunătăţirea calităţii aerului extrem de poluat din capitala Chinei, conform unui anunţ făcut duminică de Comisia municipală pentru locuinţe şi dezvoltare urban-rurală, transmite Reuters.

Toate lucrările de construcţii şi reparaţii de drumuri, proiectele aflate în derulare de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, precum şi demolarea şi construcţia de noi clădiri vor fi sistate între 15 noiembrie şi 15 martie în toate cele şase districte majore ale Beijingului şi în suburbiile înconjurătoare, conform agenţiei Xinhua. În acest interval de timp de patru luni de iarnă, apartamentele şi celelalte clădiri din Beijing primesc căldură, condiţii în care nivelul poluării creşte.

China se află în cel de-al patrulea an de “război împotriva poluării” menit să micşoreze nivelul de afectare al mediului după decenii de puternică creştere economică, în condiţiile în care periculosul şi omniprezentul smog citadin, precum şi contaminarea apei şi a solului produc sute de mii de decese premature în fiecare an.

La Beijing, obiectivul este de a reduce concentraţia de particule poluante din atmosferă (PM2,5) cu mai mult de 25% faţă de nivelul înregistrat în 2012 – adică atingerea unui nivel mediu de cel mult 60 micrograme de particule pe metru cub de aer. Metropola s-a confruntat cu niveluri foarte mari, aproape record de poluare în lunile ianuarie şi februarie, poluare pusă de autorităţi pe seama “condiţiilor nefavorabile ale vremii”, mai menţionează Reuters.

Lucrările la unele elemente de infrastructură, aşa cum sunt extinderea şi modernizarea căilor ferate, a aeroporturilor sau construcţia de noi locuinţe, ar putea continua însă şi în această perioadă de timp dacă vor primi aviz special din partea Comisiei municipale pentru locuinţe şi dezvoltare urban-rurală.


În plus, autorităţile vor înăspri controalele privind limitarea emisiilor de praf pe şantiere şi vor implementa restricţii cu privire la folosirea maşinilor şi utilajelor de construcţii foarte poluante.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Serviciile digitale de stare civilă, indisponibile temporar pe platforma evo.gov.md între 24 și 26 iulie 2026

Accesul la serviciile digitale de stare civilă disponibile prin platforma guvernamentală evo.gov.md va fi suspendat temporar în perioada 24 iulie, ora 18:00 – 26...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.