StiripesurseȘtirile zileiBeijingul pretinde că SUA şi China trebuie să-şi respecte reciproc interesele

Beijingul pretinde că SUA şi China trebuie să-şi respecte reciproc interesele

Publicat:

Premierul chinez Li Keqiang (foto) a afirmat joi că ţara sa şi Statele Unite trebuie să-şi respecte reciproc interesele fundamentale şi să îşi rezolve diferendele, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Li a a apreciat că decuplarea economiilor americană şi chineză nu este bună pentru omenire. ‘Cred că ambele ţări trebuie să se respecte una pe cealaltă şi să dezvolte o relaţie bazată pe egalitate, să îşi respecte reciproc interesele fundamentale şi preocupările majore şi să adopte cooperarea’, a declarat premierul la conferinţa de presă anuală, după încheierea sesiunii Congresului Naţional al Poporului (CNP parlamentul Chinei).

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

Noua lege privind securitatea în Hong Kong urmăreşte să asigure ‘stabilitatea şi prosperitatea pe termen lung’ a teritoriului respectiv, a consemnat dpa cu aceeaşi ocazie.

Legea adoptată de CNP, controversată de militanţii pentru democraţie din Hong Kong şi de Statele Unite, este îndreptată împotriva subversiunii, secesionismului şi terorismului şi a fost ‘gândită pentru implementarea continuă a politicii ‘o ţară, două sisteme”, a susţinut Li.


Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

Conform politicii respective, convenite de China şi Regatul Unit în 1997, când fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub administrarea Beijingului, ar trebui să asigure metropolei financiare un anumit nivel de autonomie până în 2047. Criticii legii de securitate consideră că legiferarea securităţii la Beijing, trecând peste legislaţia Hong Kongului, anulează acest principiu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.