StiripesurseDiasporaBelarusul afirmă că mercenarii Grupului Wagner încă nu au vizitat noua...

Belarusul afirmă că mercenarii Grupului Wagner încă nu au vizitat noua lor bază

Publicat:

Mercenarii Grupului Wagner, care trebuiau să se mute în Belarus după revolta eşuată din 24 iunie, nu au mers încă să vadă baza oferită de autorităţile belaruse, a transmis vineri Ministerul belarus al Apărării, transmite EFE, potrivit agerpres

“Nu, grupurile operaţionale nu au sosit încă, nu au luat o decizie, nu au văzut nimic. Cred că atunci când Grupul Wagner va lua decizia finală de a se stabili sau nu în Belarus, atunci o vor vedea”, a declarat generalul-maior Leonid Kasinski, consilier al ministrului belarus al Apărării, pentru agenţia rusă de presă TASS.

Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

Reprezentantul militar s-a referit la o tabără de corturi de campanie situată în apropierea oraşului Osipovici din regiunea Mogilev, Belarus, pe care a descris-o ca fiind “o tabără de vară, construită în coordonare cu autorităţile locale”.

“Această tabără a fost realizată pentru a pregăti atât militari, cât şi reprezentanţi ai administraţiei civile în cadrul creării unui sistem teritorial de apărare”, a explicat militarul belarus.


Potrivit lui Kasinski, tabăra are capacitatea de a găzdui aproximativ 5.000 de soldaţi, iar amplasarea sa permite, de asemenea, staţionarea de maşini de luptă.

“Totul depinde de cantitatea acestui echipament. Este o fostă fortăreaţă militară. Infrastructura a fost păstrată, inclusiv depozitele, o brigadă de artilerie îşi avea sediul aici”, a spus el.

Deşi după eşecul revoltei Wagner, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a convenit cu liderul grupului, Evgheni Prigojin, ca mercenarii să se mute în Belarus, liderul de la Minsk a declarat joi că decizia finală nu a fost încă luată şi că “depinde de Rusia”.

“Nu construim tabere. Le-am oferit mai multe foste tabere militare care au fost folosite în timp de război”, a spus el. “Dar Grupul Wagner are o viziune diferită pentru desfăşurarea lor. Fireşte, nu vă voi spune care”, a adăugat el.

Printre ofertele Minskului, Lukaşenko a menţionat tabăra Osipovici.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

În tot cazul, a subliniat el, dacă mercenarii vor fi în cele din urmă relocalizaţi în Belarus, cadrul în care aceştia vor opera în ţară va fi stabilit printr-o lege sau un decret prezidenţial.

Lukaşenko a subliniat că Grupul Wagner este unitatea “cea mai experimentată în lupte” şi “poate servi la apărarea Belarusului dacă ţara este atacată”, dar a dat asigurări că nimeni, inclusiv Ucraina, nu va fi atacat de pe teritoriul belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.