StiripesurseDiasporaBelgia: O brigadă a armatei americane a ajuns în portul Anvers...

Belgia: O brigadă a armatei americane a ajuns în portul Anvers pentru a întări forțele NATO din Est

Publicat:

Portul Anvers este de câteva zile scena în care sunt debarcate echipamente ale unei brigăzi blindate americane desfăşurate în Europa pentru a “reafirma angajamentul solid american în securitatea colectivă a ţărilor membre ale NATO”, a informat sâmbătă publicaţia belgiană Le Vif, citând surse concordante, potrivit agerpres.

O primă navă care transportă peste 800 de vehicule, între care transportoare de trupe şi o mare cantitate de echipament din Brigada I blindată a Diviziei 1 de cavalerie (1st Armored Brigade Combat Team), cu baza la Fort Hood în Texas, a sosit vineri la Anvers venind din SUA. Echipamentul urmează a fi descărcat duminică şi luni.

Citește : Grecia: Primarul din Salonic a fost agresat de presupuşi ‘derbedei de extremă dreapta’

Alte două nave urmează să i se succeadă pentru a aduce în Europa în total peste 2.500 de vehicule – între care tancuri grele M-1 Abrams – ale acestei unităţi care vine să întărească flancul estic al NATO.

Echipamentele şi personalul – peste 3.000 de bărbaţi şi femei, care vor sosi cu avionul – îşi vor continua apoi drumul spre Polonia, destinaţia lor finală, potrivit Ambasadei SUA la Bruxelles.


Armata belgiană va contribui la asigurarea securităţii operaţiunilor de descărcare a materialelor şi va escorta convoaiele militare americane în cadrul operaţiunii intitulate “Fort to Port”, sub înalta supraveghere a comandamentului militar al provinciei Anvers.

Această brigadă va lua locul unei unităţi similare, Brigada 2 ( 2nd Armored Brigade Combat Team) din aceeaşi Divizie 1 de cavalerie, desfăşurată în Europa de nouă luni în cadrul operaţiunii “Atlantic Resolve” (OAR).

Această iniţiativă luată de SUA în 2014, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, reafirmă “solidul angajament american în securitatea colectivă a ţărilor membre ale NATO”, potrivit ambasadei americane.

În octombrie 2017, peste 80 de elicoptere de patru tipuri, CH-47 Chinook, UH-60L şi M Blackhawk, precum şi AH-64 Apache, tranzitaseră prin Belgia, sosind în portul Zeebrugge, iar apoi concentrându-se la Chievres, înainte de a se desfăşura în Europa de Est pentru o perioadă de nouă luni, tot în cadrul operaţiunii “Atlantic Resolve”. Este vorba de aparate şi personal aparţinând Brigăzii 1 de cavalerie (“1st Air Cavalry Brigade”) din aceeaşi Divizie I de cavalerie cu baza la Fort Hood, în Texas.

Citește : Cuba: Una din cutiile negre ale avionului prăbușit vineri la Havana a fost găsită

SUA au desfăşurat de anul trecut o brigadă suplimentară de luptă, ridicând la trei numărul brigăzilor americane în Europa. Această desfăşurare fără precedent fusese decisă de administraţia fostului preşedinte al SUA, Barack Obama, pentru a asigura ţările est-europene membre ale NATO în faţa unei Rusii considerate “agresivă”. Angajamentul a fost confirmat de succesorul său Donald Trump, în pofida reticenţelor sale iniţiale de a se angaja în favoarea Articolului 5 din Tratatul NATO, care se referă la apărarea colectivă între aliaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.