StiripesurseExterneBelgia înăspreşte restricţiile şi încurajează telemunca

Belgia înăspreşte restricţiile şi încurajează telemunca

Publicat:

Belgia va generaliza purtarea măştii de protecţie şi telemunca acolo unde aceasta este posibilă, pentru a opri recrudescenţa epidemiei de COVID-19 în ţară, a anunţat miercuri prim-ministrul Alexander De Croo, potrivit AFP şi agerpres.

Începând de luni, angajaţii care pot lucra în telemuncă vor trebui să o facă patru zile pe săptămână cel puţin, iar din 13 decembrie, de cel puţin trei ori pe săptămână.

Citește și : O lucrătoare umanitară spaniolă face ÎNCHISOARE în Israel

‘Aceasta se aplică locurilor unde telemunca este posibilă, în sectorul privat şi în administraţia publică. Este un efort pe care trebuie să-l facem împreună’, a declarat în faţa presei liderul liberal flamand, după o reuniune cu şefii executivelor entităţilor federale (regiuni, comunităţi), care au decis şi generalizarea purtării măştii în locurile publice.

Masca devine obligatorie pentru toţi locuitorii de la vârsta de 10 ani, faţă de 12 până acum, şi va trebui purtată în transportul în comun, în baruri şi restaurante, teatre şi cinematografe, precum şi la evenimente publice, inclusiv în aer liber. Până acum, după prezentarea certificatului verde, în spaţiile culturale era permisă scoaterea măştii în interior.


Totodată, folosirea certificatului verde a fost extinsă la toate evenimentele publice, inclusiv târgurile de Crăciun, începând de la 50 de participanţi în interior (faţă de 500 până acum) şi 100 în aer liber, în spaţiile culturale şi în baruri şi restaurante, inclusiv la evenimente private.

În fine, campania de vaccinare a copiilor între 5 şi 11 ani va fi lansată ‘în cel mai bun termen’ şi ‘pe bază voluntară’, după aprobarea din partea autorităţilor de reglementare belgiene şi a Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care examinează rezultatele testelor clinice ale vaccinului Pfizer-BioNTech asupra copiilor.

‘Înţeleg foarte bine frustrarea (…) Este important să rămânem vigilenţi, prudenţi, toţi împreună, pentru a ne proteja şi a proteja persoanele din jur, pentru ca situaţia să rămână suportabilă pentru personalul nostru medical’, a subliniat Alexander De Croo.

‘Aceste decizii nu sunt uşor de luat, dar ceea ce am decis este un minimum. Trăim în prezent o explozie a contaminărilor’, a adăugat ministrul sănătăţii, Frank Vandenbroucke.

Citește și : Social-democraţii danezi pierd alegerile în Danemarca, iar extrema dreaptă suferă o lovitură grea

Guvernul a mai anunţat că pregăteşte un plan de vaccinări care va permite ca populaţia să primească o a treia doză.

Cu o medie zilnică de aproape 10.300 de infectări noi în ultima săptămână, Belgia revine la un ritm de propagare a virusului care nu mai fusese atins de un an, şi la un număr de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 ce nu mai fusese înregistrat din luna mai (peste 2.000, dintre care mai mult de 25% sunt la terapie intensivă). Marţi, în Belgia au fost raportate 41 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.