Guvernul belgian a convenit joi, cu câteva ore înaintea summitului NATO de la Bruxelles şi în contextul războiului din Ucraina, să suplimenteze bugetul armatei cu un miliard de euro peste cele 10 miliarde aprobate, potrivit cotidianului belgian L’Echo, preluat de Reuters, potrivit agerpres.
Noile investiţii au ca scop întărirea capacităţilor de apărare ale Belgiei la orizontul lui 2030, prin înfiinţarea unei unităţi de securitate cibernetică în cadrul armatei, refacerea stocurilor de carburanţi şi muniţii, dotarea cu echipamente militare şi îmbunătăţirea sistemelor de informaţii şi comunicaţii, scrie cotidianul.
Citeşte şi: Renault ŞI-A SUSPENDAT activităţile de la uzina din Moscova – Black News
Statele membre NATO ar trebui să aloce anual cel puţin 2% din PIB cheltuielilor militare. Belgia alocă în prezent un buget de 1,2% din PIB, iar noile investiţii îl vor creşte la 1,54%.
Armata belgiană caută să recruteze 2.500 de soldaţi în 2022, pentru a suplimenta efectivele actuale de aproximativ 25.000 de militari.
Citeşte şi: Armata rusă adoptă poziţii defensive – Black News











