StiripesurseDiasporaBenedict al XVI-lea nu poate să tacă! Fostul papă îl 'corectează'...

Benedict al XVI-lea nu poate să tacă! Fostul papă îl ‘corectează’ pe actualul suveran pontif

Publicat:

Fostul papă Benedict al XVI-lea l-a îndemnat în mod public pe succesorul său, Papa Francisc, să renunţe la ideea de a crea preoţi din bărbaţi căsătoriţi, o iniţiativă foarte neobişnuită la Vatican, relatează AFP, potrivit news.ro.

Din cauza unei lipse de preoţi în Amazonia care să administreze sacramentele, un sinod a sugerat să fie ordinaţi preoţi bărbaţi căsătoriţi de vârstă matură (“viri probati”), de preferinţă autohtoni.

Citeşte şi: Evo Morales vrea să-şi facă miliţii armate în Bolivia

Francisc urmează să ia o decizie în această problemă foarte sensibilă în săptămânile următoare.

Benedict, în vârstă de 92 de ani, care a demisionat în 2013, s-a exprimat într-o carte pe care a scris-o împreună cu cardinalul ultraconservator Robert Sarah, din care au fost publicate fragmente, în exclusivitate, duminică, de ziarul francez Le Figaro.


”Asemănarea îngrijorărilor noastre şi convergenţa concluziilor noastre ne-au hotărât să punem rodul muncii noastre şi al prieteniei noastre spirituale la dispoziţia tuturor credincioşilor, după exemplul Sfântului Augustin. În fapt, cum îi putem spune, ”Silere non possum! Nu pot să tac!”, scriu cei doi ecleziastici.

”Este urgent, necesar, ca toţi episcopii, preoţii şi laicii să regăsească o privire a credinţei în Biserică şi a celibatului sacerdotal care-i apără misterul”, afirmă ei.

Ei cer întregii Biserici să nu se lase ”impresionată” de ”pledoariile rele, regizările teatrale, minciunile diabolice, greşelile la modă care vor să devalorizeze celibatul sacerdotal”.

Citeşte şi: Vulcanul La Cumbre din Galapagos a intrat în erupţie

”Starea conjugală vizează bărbatul în totalitatea sa, or serviciul Domnului cere totodată dăruirea totală a bărbatului, nu pare posibil să realizeze simultan cele două vocaţii. Astfel, aptitudinea de a renunţa la căsătorie pentru a se pune în totalitate la dispoziţia Domnului a devenit un criteriu pentru ministerul sacerdotal”, scrie Benedict.

În opinia cardinalului Sarah din Guineea, ”celibatul sacerdotal bine înţeles, dacă este uneori o probă, este o eliberare. El permite preotului să se stabilească în deplină coerenţă în identitatea sa de soţ al Bisericii”.

Benedict – primul suveran pontif care a demisionat în ultimele şase secole – s-a dedicat iniţial unei vieţi contenplative, însă s-a exprimat apoi tot mai deschis în dosarele Bisericii Catolice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.