StiripesurseDiasporaBerlin: Militarii acuzați de antisemitism sunt o pată pe blazonul Bundeswehr-ului

Berlin: Militarii acuzați de antisemitism sunt o pată pe blazonul Bundeswehr-ului

Publicat:

Militarii germani acuzaţi de afirmaţii antisemite şi violenţe sexuale în timpul unei misiuni în Lituania afectează reputaţia întregii armate a Germaniei, a declarat vineri ministrul Apărării de la Berlin, Annegret Kramp-Karrenbauer, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

“Cine are un astfel de comportament nu ar trebui să fie în Bundeswehr (armata germană – n.r.)”, a afirmat ministrul într-un discurs în faţa tinerilor ofiţeri.

Citește și: Biden a prins curaj după întâlnirea cu Putin și vrea acum să se vadă și cu președintele chinez

Ministerul Apărării a rechemat miercuri respectivul pluton, format din circa 30 de soldaţi, aflat în serviciu în Lituania, instigatorii riscând demiterea imediată. Militarii se aflau în Lituania ca parte a unei misiuni a NATO.

Joi, ministrul Apărării a scris pe Twitter că cei găsiţi vinovaţi “vor fi sancţionaţi cu maximă severitate”.


Revista germană Der Spiegel a relatat că acuzaţiile datează din aprilie, de la o petrecere la un hotel, potrivit Deutsche Welle.

Citește și: UE adaugă o nouă afecțiune sanguină foarte rară pe lista efectelor secundare provocate de vaccinul AstraZeneca

Soldaţii au cântat cântece rasiste şi antisemite, iar unul a încercat chiar să îl abuzeze sexual pe un altul în timp ce acesta dormea, scena fiind filmată, conform publicaţiei.

Der Spiegel a mai scris că unii soldaţi au fost atât de beţi, încât a trebuit chemată poliţia militară.

Investigaţii suplimentare au descoperit că militarii au cântat ‘La mulţi ani’ pentru Adolf Hitler la o adunare anterioară. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.