StiripesurseExterneBiden, EVAZIV în privinţa unui acord comercial cu UK

Biden, EVAZIV în privinţa unui acord comercial cu UK

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden s-a abţinut marţi de la exprimarea unui angajament clar în privinţa încheierii unui acord de liber schimb cu Marea Britanie, indicând doar că “discuţiile continuă”, în cadrul convorbirii pe care a avut-o marţi, la Casa Albă, cu premierul britanic Boris Johnson, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Va trebui să lucrăm la asta”, a declarat preşedintele Biden ca răspuns la o întrebare despre acordul comercial pe care britanicii sunt dornici să îl încheie cu Washingtonul.

Citeşte şi: Johnson&Johnson anunţă un rapel al vaccinului său – Black News

“Discuţiile continuă în acest sens”, a adăugat preşedintele SUA.

Joe Biden a avertizat, de asemenea, că nu va dori deloc să vadă o schimbare a frontierei irlandeze după Brexit.


El a dat asigurări, în acelaşi timp, referitor la posibilitatea încheierii unui acord comercial, că este vorba de “două subiecte diferite”.

Săptămâna trecută, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a legat în mod clar respectarea acordului de pace din Irlanda de Nord, ce prevede o frontieră deschisă cu Irlanda, de orice negociere comercială între Washington şi Londra.

Executivul britanic este implicat în prezent în negocieri post-Brexit cu Uniunea Europeană pe tema unor acorduri vamale specifice ce vizează provincia britanică.

Citeşte şi: SUA ar putea încălca dreptul internaţional prin expulzările haitienilor – Black News

Premierul Boris Johnson a lăudat în Biroul Oval recenţii paşi importanţi realizaţi în relaţia dintre Regatul Unit şi SUA şi a calificat drept “fantastică” ridicarea restricţiilor impuse călătorilor străini care doresc să pătrundă pe teritoriul SUA.

Premierul britanic a lăudat, de asemenea, noul acord încheiat între ţara sa, SUA şi Australia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.