StiripesurseȘtirile zileiBiden promite că 'peste 30 de ţări' vor elibera petrol din...

Biden promite că ‘peste 30 de ţări’ vor elibera petrol din rezervele strategice

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a promis vineri că ”peste 30 de ţări” vor urma exemplul SUA şi vor elibera petrol din rezervele lor strategice pentru a diminua preţul petrolului şi al produselor derivate, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”În această dimineaţă, peste 30 de ţări s-au regăsit la o reuniune internaţională şi au decis să pună pe piaţă zeci de milioane de barili de petrol suplimentari”, a spus Biden, făcând referire la o iniţiativă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE).

Citește și :  Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

El anunţase joi că Statele Unite vor elibera timp de şase luni din rezervele strategice un milion de barili de petrol în fiecare zi.

Preşedintele democrat încearcă astfel să oprească creşterea preţului combustibililor, care exasperează populaţia SUA şi este speculată de opoziţia republicană înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.


La rândul său, Joe Biden încearcă să pună această creştere a preţurilor pe seama preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru invazia Rusiei în Ucraina. Pe de altă parte, el critică şi industria petrolieră americană pentru acumularea unor profituri imense fără a investi în producţie.

Grupul OPEC+, ce reuneşte ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, a convenit joi doar asupra unei creşteri modeste a producţiei, respingând din nou apelurile pentru o sporire mai substanţială a extracţiei pentru a diminua cotaţiile petrolului.

Citește și : Armata rusă îşi menţine prezenţa activă în estul şi sudul Ucrainei

Preţul barilului de petrol Brent a atins 139 de dolari pe 7 martie, un record după criza financiară din 2008. După anunţul lui Biden despre eliberarea unei cantităţi masive de petrol din rezervele strategice, această cotaţie a ajuns vineri în jurul a 100 de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.