StiripesurseDiasporaBiden speră că Putin va fi dispus să discute mai serios...

Biden speră că Putin va fi dispus să discute mai serios despre un schimb de prizonieri în cazul baschetbalistei Brittney Griner

Publicat:

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, miercuri, că speră că preşedintele rus Vladimir Putin va fi mai dispus să discute despre un schimb de prizonieri în cazul baschetbalistei Brittney Griner din închisoarea din Rusia, scrie news.ro

Potrivit avocaţilor acesteia, sportiva în vârstă de 32 de ani, condamnată la nouă ani de închisoare, este transferată într-o colonie peniteciară neidentificată, o călătorie care poate dura foarte mult.

Citește și : Un general israelian face publice informaţii despre programul de drone înarmate

“Am speranţa că acum, după ce alegerile s-au încheiat, Putin va putea vorbi cu noi şi va fi dispus să discute mai serios despre un schimb de prizonieri”, a declarat preşedintele SUA în cadrul unei conferinţe de presă. „Intenţia mea este să o aduc acasă”, a adăugat Joe Biden, spunând că este „optimist” că există „dorinţa de a negocia mai precis cu noi”.

Într-un comunicat, avocaţii lui Brittney Griner au spus că ea a părăsit centrul de arest preventiv de lângă Moscova pe 4 noiembrie şi că acum se afla „în drum spre o colonie penitenciară”. În Rusia, acest tip de transfer, adesea către locuri izolate, poate dura câteva zile, uneori chiar săptămâni.


În general, prizonierii circulă în trenuri speciale prin imensul teritoriu rusesc, cu opriri în diferite închisori, fără posibilitatea de a comunica. Rudele deţinuţilor nu sunt de cele mai multe ori informate cu privire la locul de detenţie până când nu ajung la destinaţia lor finală. Este şi cazul avocaţilor lui Griner care „nu au nicio informaţie despre locul exact al ei”.

Vedetă a baschetului american, Brittney Griner a fost reţinută pe aeroportul din Moscova cu doar câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar autorităţile ruse au acuzat-o că avea în bagaj ulei de canabis. Cazul ei a stârnit îngrijorare că este folosită ca pion politic pe fondul războiului dintre Rusia şi Ucraina. Luna trecută, un judecător din Rusia a respins apelul făcut de americancă şi i-a menţinut condamnarea, reducându-i doar cu puţin pedeapsa cu nouă ani de închisoare primită în primă instanţă.

Oficialii americani încearcă să obţină eliberarea sportivei, dar şi a lui Paul Whelan, un alt american încarcerat în Rusia, propunând Moscovei un schimb de prizonieri. Paul Whelan este un fost puşcaş marin, reţinut în Rusia la sfârşitul anului 2018 pe motiv că ar fi spion.

Citește și : Următorul summit al NATO se va axa pe cheltuielile militare şi pe sprijinul pentru Ucraina

 

Pe surse, s-a vehiculat informaţia că printre prizonierii propuşi la schimb de Washington s-ar număra Viktor Bout, un celebru traficant rus de arme, poreclit şi „Negustorul morţii”, care în prezent ispăşeşte o pedeapsă cu 25 de ani de închisoare în SUA. Povestea lui a făcut obiectul unui film, „Lord of the War” (2005), cu Nicholas Cage în rolul principal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.