StiripesurseDiasporaBiden: SUA vor reacţiona în cazul în care Rusia va utiliza...

Biden: SUA vor reacţiona în cazul în care Rusia va utiliza arme chimice în timpul invaziei sale în Ucraina

Publicat:

SUA vor reacţiona în cazul în care Rusia va utiliza arme chimice în timpul invaziei sale în Ucraina, a dat asigurări joi preşedintele american Joe Biden, după ce a participat, la Bruxelles, la un summit extraordinar al NATO şi la un summit al G7, relatează Reuters, potrivit agerpres

”Vom răspunde, vom răspunde dacă el utilizează (arme chimice). Natura răspunsului va depinde de natura utilizării”, a spus Biden într-o conferinţă de presă la sediul NATO de la Bruxelles.

Citește și : Kremlinul DEMONTEAZĂ zvonurile legate de Serghei Şoigu

Liderul american a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin ”miza pe o divizare a NATO” la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, dar că Alianţa Nord-Atlantică ”nu a fost niciodată mai unită ca azi”.

Vladimir Putin ”nu se gândea că am putea menţine această coeziune. NATO nu a fost niciodată, niciodată mai unită decât este ea astăzi. Putin obţine exact opusul a ceea ce a dorit prin invadarea Ucrainei”, a subliniat liderul de la Casa Albă.


El a adăugat că Beijingul înţelege faptul că viitorul său economic este mai strâns legat de Occident decât de Rusia, după ce China a fost avertizată de SUA că va suporta consecinţele dacă va ajuta Moscova în războiul din Ucraina. ”Nu am făcut nicio ameninţare, dar i-am spus clar – m-am asigurat că înţelege consecinţele unui ajutor dat Rusiei”, a afirmat liderul american în legătură cu o convorbire telefonică recentă avută cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică va furniza Ucrainei echipamente de protecţie împotriva ameninţărilor chimice, biologice şi nucleare şi îşi va proteja şi forţele desfăşurate pe flancul estic împotriva acestor ameninţări.

Citește și : Zelenski spune că următoare ţintă a Rusiei va fi flancul estic al NATO: ‘Polonia se numără printre ele!’

Aliaţii sunt “preocupaţi” de posibilitatea utilizării unor astfel de arme în Ucraina după invazia rusă şi “au convenit să furnizeze echipamente pentru a ajuta Ucraina să se protejeze împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare”, a explicat Stoltenberg la finalul unui summit extraordinar al liderilor Alianţei. El a reafirmat că Rusia ar putea încerca să creeze un pretext pentru utilizarea de arme chimice în Ucraina, acuzând SUA şi pe aliaţii lor că pregătesc un astfel de atac.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

Atac aerian de amploare asupra Ucrainei. Sunt morți și răniți, inclusiv copii

Rusia a lansat în noaptea de 16 iunie un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind rachete balistice și peste o sută de...

Bulgaria a primit 200 de milioane de euro pentru ajutorul pentru Ucraina

Confuzie în cabinet cu privire la cererea de suspendare a acestuia. În cadrul diferitelor mecanisme ale Uniunii Europene, Bulgaria a primit puțin peste 203 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.