StiripesurseSintezeBiden,în Israel: SUA vor utiliza forţa militară împotriva Iranului doar 'în...

Biden,în Israel: SUA vor utiliza forţa militară împotriva Iranului doar ‘în ultimă instanţă’

Publicat:

Statele Unite vor utiliza forţa militară împotriva Iranului doar “în ultimă instanţă”, pentru a evita dotarea cu arme nucleare, a afirmat preşedintele Joseph Biden într-un interviu acordat postului israelian Channel 12, conform cotidianului The Times of Israel, informează mediafax.

Întrebat, în interviu, dacă Statele Unite ar utiliza forţa militară împotriva Iranului, Biden a răspuns: “În ultimă instanţă, da”.

Citește și : Un nou val de caniculă cuprinde Italia; temperaturi de până la 40 de grade Celsius așteptate în weekend

De asemenea, liderul de la Casa Albă a atras atenţia că Statele Unite se vor retrage din negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian, care sunt în impas de câteva luni, dacă Teheranul va cere eliminarea Gardienilor Revoluţiei de pe lista organizaţiilor teroriste.

Preşedintele Biden a îndemnat Iranul să revină la aplicarea Acordului nuclear semnat cu marile puteri. Liderul de la Casa Albă a apreciat că decizia fostului preşedinte Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear cu Iranul a fost “o eroare enormă”. “Acum, Iranul este mai aproape de fabricarea unei arme nucleare, iar singurul lucru mai grav decât actualul Iran este un Iran dotat cu arme nucleare. Încă cred că are sens să revenim la acord. Totul depinde de Iran”, a subliniat Biden.


Premierul interimar al Israelului, Yair Lapid, a afirmat miercuri, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele SUA, Joseph Biden, că este necesară o nouă arhitectură de securitate şi comercială în Orientul Mijlociu şi formarea unei coaliţii mondiale pentru contracararea ameninţărilor militare generate de Iran.

Citește și : Peste 5.000 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începerea invaziei militare ruse (ONU)

 

Iranul a semnat în 2015 un Acord nuclear cu marile puteri din Grupul 5+1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania). Însă, în 2018, preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din acest acord. În prezent, marile puteri şi Iranul poartă negocieri pentru relansarea Acordului nuclear din 2015. Teheranul condiţionează revenirea la respectarea în totalitate a Acordului de anularea sancţiunilor impuse de Washington. La sfârşitul lunii iunie, Departamentul de Stat american a exprimat “dezamăgire” în legătură cu stadiul negocierilor cu Iranul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.