StiripesurseDiasporaBilanţul accidentului aviatic din Alpii italieni a ajuns la 7 morţi

Bilanţul accidentului aviatic din Alpii italieni a ajuns la 7 morţi

Publicat:

Bilanţul accidentului aviatic în care un elicopter şi un mic avion de turism au intrat în coliziune vineri, deasupra Alpilor italieni, a crescut la şapte morţi, după descoperirea sâmbătă a două trupuri, a anunţat salvamontul italian, relatează AFP, potrivit agerpres.

Precedentul bilanţ era de cinci morţi. “Corpurile a două persoane date dispărute au fost găsite”, a comunicat salvamontul italian pe Twitter.

Citește și : Donald Trump a semnat decretul pentru reluarea temporară a activităţilor agenţiilor guvernamentale federale

Două persoane au fost spitalizate. Accidentul, care a avut loc în apropiere de gheţarul Rutor, în Valea Aosta, la circa 80 km nord-vest de Torino, s-a produs imediat după decolarea elicopterului, în momentul în care avionul ateriza, potrivit informaţiilor apărute în presa italiană.

Elicopterul, pilotat de un italian, transporta cinci germani, un ghid montan şi patru schiori, în timp ce avionul, un aparat de zbor francez de tip Jodel, avea trei persoane la bord, potrivit mass-media.


Cele şase persoane aflate la bordul elicopterului au murit, precum şi unul dintre pasagerii avionului. Un francez şi un elveţian care se aflau în avion au fost grav răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și : Papa Francisc: Este „lipsit de sens şi iresponsabil” ca migranţii să fie stigmatizaţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.