StiripesurseDiasporaBilanțul alunecării de teren din Norvegia a urcat la patru morți....

Bilanțul alunecării de teren din Norvegia a urcat la patru morți. Şase persoane, încă dispărute

Publicat:

Un corp a fost găsit sub dărâmăturile provocate de o alunecare de teren în Norvegia, ridicând la patru numărul morţilor, au anunţat sâmbătă autorităţile care continuau în cursul nopţii operaţiunile pentru a găsi şase dispăruţi, notează AFP, potrivit agerpres.

“Am descoperit o nouă persoană moartă. Era în aceeaşi zonă ca şi al treilea corp. Am scos cele două corpuri”, a explicat la începutul serii un responsabil al poliţiei, Knut Hammer, într-o conferinţă de presă.

Citește și : Atentat sinucigaş în Somalia: patru morţi, între care doi cetăţeni turci

Operaţiunile continuau în timpul nopţii, la trei zile după o impresionantă alunecare de teren produsă în localitatea Ask, din municipalitatea Gjerdrum, la nord-est de Oslo, care a mai făcut zece răniţi, dintre care unul grav.

Echipele de salvare sunt de părere că ar mai putea găsi supravieţuitori în buzunare de aer din clădirile încă parţial intacte. Brigada canină a semnalat diferite locuri în zona unde salvatorii vor acţiona. Unul din câinii care participa la operaţiuni a fost rănit în căutări.


Poliţia, care dezvăluie informaţiile pe măsură ce situaţia evoluează, a publicat vineri o listă cu numele celor zece persoane dispărute, doi copii cu vârsta de 2 şi respectiv 13 ani şi opt adulţi. Ea a anunţat sâmbătă identitatea persoanei găsite în ajun. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani, Eirik Gronolen.

La Ask, alunecarea de teren produsă la 30 decembrie a antrenat evacuarea a circa o mie de persoane care nu se pot întoarce acasă din cauza terenului instabil. Pământul s-a surpat în continuare în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Mai mult de zece case şi 31 de cabane s-au prăbuşi şi unele case s-au deplasat 400 de metri.

Potrivit Direcţiei norvegiene a apelor şi energiei (NVE), alunecarea de teren a cuprins un teren cu o lăţime de 350 de metri şi o lungime de 800.

Citește și : Talibanii afgani nu sunt pregătiţi pentru încetarea focului (negociator)

Solul unde s-a produs alunecarea de teren are o compoziţie argiloasă, specifică pentru Norvegia şi Suedia, care poate deveni fluidă prăbuşindu-se cu rapiditate.

Sosită la faţa locului, prim-ministrul Erna Solberg a subliniat că această alunecare de teren este ”una dintre cele mai mari” petrecute vreodată în ţara sa.

Regele Harald, soţia sa, Sonja, şi prinţul moştenitor Haakon sunt aşteptaţi la Gjerdrum duminică la sfârşitul dimineţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.