StiripesurseȘtirile zileiBilanţul atacului sinucigaş din estul Afganistanului dintr-o moschee şiită de vineri...

Bilanţul atacului sinucigaş din estul Afganistanului dintr-o moschee şiită de vineri a crescut la 35 de morţi

Publicat:

Bilanţul atentatului de la Gardez, din estul Afganistanului, a crescut sâmbătă la 35 de morţi şi 94 de răniţi, a doua zi după atacul a doi kamikaze acoperiţi cu burqa într-o moschee şiită, revendicat de jihadiştii grupării Statul Islamic, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dintre cei 35 de morţi, trei erau copii”, a declarat pentru AFP Shamim Khan Katawazi, guvernator al provinciei Paktia, precizând că “dintre cei 94 de răniţi, 17 aflaţi în stare critică au fost transferaţi cu elicopterul la Kabul”. Un precedent bilanţ dat publicităţii vineri era de 29 de morţi şi 81 de răniţi.

Citește și : „Intransigenţa” din partea UE împinge Marea Britanie către un Brexit fără un acord, susţine ministrul britanic al comerţului

Şeful poliţiei provinciale, generalul Raz Mohammad Mandozai, a confirmat noul bilanţ al victimelor, precum şi prezenţa copiilor în rândul acestora.

Cei doi kamikaze deghizaţi în femei, care şi-au ascuns vestele explozibile sub burqa, au apărut în moschee chiar în timpul rugăciunii de vineri şi au deschis focul asupra credincioşilor înainte de a-şi detona încărcăturile, provocând un masacru.


Nu este pentru prima dată când atacatori kamikaze se ascund sub o burqa, profitând de faptul că femeile sunt rar percheziţionate.

În seara zilei de sâmbătă, gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat atacul prin intermediul organului său de propagandă Amaq, a anunţat site-ul american specializat în supravegherea grupurilor islamiste şi extremiste SITE.

Talibanii au anunţat rapid că nu au “nimic de a face” cu acest masacru, aruncând încă o dată vina, implicit, pe SI.

Sayed Moharram, de 40 de ani, şi-a pierdut un fiu în atentat. “Eram în casă când am auzit explozia şi am alergat la moschee şi am descoperit trupul fiului meu printre morţi. Mi-a venit greu să accept că nu va mai fi alături de mine”, a spus el.

“Duşmanii Afganistanului vor să semene zâzanie printre noi, dar nu fac decât să întărească ura faţă de ei”, a adăugat el.

De doi ani, minoritatea şiită din Afganistan şi moscheile sale sunt frecvent vizate de atentate în general revendicate sau atribuite extremiştilor suniţi din gruparea Statul Islamic. Însă este pentru prima dată când o moschee şiită este atacată în provincia Paktia, frontalieră cu zonele tribale din Pakistan şi teatrul a numeroase atentate.

Citește și : Sute de pompieri încearcă să stingă un incendiu de vegetație izbucnit în Portugalia

“I-am cerut guvernului să ia măsuri şi să protejeze moscheile şi adunările şiite, să desfăşoare armata. Dar nu şi-au făcut treaba”, a declarat Haji Sultan, de 70 de ani, pe marginea funeraliilor.

SI, în recul faţă de armată şi de talibani pe frontul militar în nord şi în est, principalele sale fiefuri, recurge tot mai mult în prezent la atentate oarbe, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.