Bilanţul în urma avalanşelor din centrul Afganistanului a crescut la 21 de morţi

Publicat:

Căderile însemnate de zăpadă din Afganistan au condus, în ultimele cinci zile, la producerea unor avalanşe în provincia centrală Daikundi în urma cărora 21 de persoane au murit şi alte 10 au fost rănite, a anunţat joi guvernatorul provincial, citat de DPA, scrie agerpres.

Biroul guvernatorului provincial a anunţat, printr-un comunicat emis după o întrunire specială, un nou bilanţ al deceselor şi a precizat că acestea au fost consemnate în districtele Miramor şi Sangtakht-e-Bandar.


Citește și : Damascul ‘toarnă gaz pe foc’ în conflictul cu Turcia! Siria RECUNOAŞTE genocidul armean!

Potrivit comunicatului, oamenii sunt sfătuiţi să evite călătoriile care nu sunt urgente în provincie până la încheierea ”situaţiei de urgenţă”.

În prima parte a acestei zile, un oficial din cadrul Autorităţii pentru Situaţii de Urgenţă, Hasibullah Shaikhani, a declarat pentru DPA că şase persoane au murit şi 23 au fost rănite în urma avalanşelor produse în provincie în ultimele trei zile.

El a subliniat că cifrele sunt temporare deoarece drumurile din mai multe provincii sunt blocate din cauza căderilor însemnate de zăpadă, situaţie care îngreunează trimiterea echipelor de intervenţie.

Shaikhani a adăugat că şase locuinţe au fost distruse, iar alte 20 au fost avariate.

Citește și : Franţa ignoră avertismentele americane şi ‘bate palma’ cu Huawei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.