StiripesurseDiasporaBilanțul pandemiei de COVID-19 în Italia

Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Italia

Publicat:

Bilanţul pe o zi al deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a înregistrat luni o uşoară creştere, fiind de 179, faţă de cele 165 raportate duminică, însă numărul cazurilor noi de infectare a scăzut de la 802 la 744, transmite Reuters, preluând cifrele comunicate de Agenţia de Protecţie Civilă, scrie agerpres.

Numărul noilor infectări este cel mai scăzut de la data de 4 martie.

În ce priveşte decesele recenzate începând din 21 februarie, acestea au ajuns la 30.739, Italia fiind depăşită la acest capitol doar de Statele Unite şi de Marea Britanie.

Citește și : Tensiuni la vârful puterii siriene: Vărul lui Bashar al-Assad ‘dă din casă’!

Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus (care îi include de asemenea pe cei vindecaţi şi pe decedaţi) a ajuns la 219.814, al cincilea cel mai ridicat bilanţ la nivel mondial, după SUA, Spania, Marea Britanie şi Rusia.


Luni, numărul purtătorilor actuali de coronavirus a coborât de la 83.324 la 82.488.

La terapie intensivă se aflau 999 de pacienţi, în scădere faţă de 1.027 la raportarea anterioară, menţinându-se tendinţa descendentă.

Citește și : Iranienii sunt avertizaţi să respecte consemnele autorităţilor

În total, 106.587 de persoane au fost declarate vindecate, comparativ cu 105.186 în ziua precedentă.

Conform Agenţiei de Protecţie Civilă, 1,702 milioane de persoane au fost testate până acum pentru noul coronavirus, după ce duminică numărul lor era de 1,676 milioane, dintr-o populaţie de circa 60 milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.