StiripesurseȘtirile zileiBilanțul prăbușirii unui fragment dintr-un gheţar în nordul Indiei a urcat...

Bilanțul prăbușirii unui fragment dintr-un gheţar în nordul Indiei a urcat la 26 de morți

Publicat:

Cel puţin 26 de persoane au fost confirmate decedate luni, iar alte 170 de persoane au fost date dispărute după prăbuşirea unui fragment dintr-un gheţar din nordul Indiei, declanşând o viitură devastatoare, relatează DPA, potrivit agerpres

Puhoiul, cu gheaţă şi resturi luate de ape, a măturat duminică dimineaţă porţiuni dintr-o hidrocentrală şi poduri din districtul Chamoli din Uttarakhand, în Himalaya, la aproximativ 2.000 de metri deasupra nivelului mării.

Citește și : Moussa Faki Mahmat, reales preşedinte al Comisiei Uniunii Africane

Şeful poliţiei din Uttarakhand, Ashok Kumar, a declarat pentru DPA că au fost recuperate 26 de cadavre până luni seara. O sută şaptezeci şi una de persoane sunt în continuare date dispărute, a precizat el.

Majoritatea victimelor ar fi muncitori de la centrala electrică. Aproximativ 25 de persoane au fost salvate până în prezent de echipele de intervenţie, a spus Kumar.


Puhoaiele care au luat la vale fragmente din gheţar au afectat două hidrocentrale şi cinci poduri din sistemul râului Alaknanda şi au măturat drumuri şi case. Autorităţile au evacuat satele din regiune.

Cel puţin 34 de muncitori au rămas prinşi într-un tunel lung de 2,5 kilometri de la o centrală electrică, blocat de inundaţii, noroi şi pietre, a declarat ministrul Energiei din India, RK Singh.

“Am eliberat aproximativ 70 de metri din tunel şi trebuie să negociem alţi 180 de metri până la un cot al tunelului unde sperăm că resturile nu au pătruns şi oamenii noştri sunt încă în viaţă. Nu a fost stabilită comunicarea cu ei până în prezent”, a spus Singh.

Locuitorii din satul Raini aflat în zona în care s-a prăbuşit fragmentul din gheţar au declarat că au auzit un zgomot puternic, iar torentul uriaş de apă şi resturi s-a îndreptat spre ei. “Înainte să ne putem da seama ce se întâmpla, apele tulburi tulburi ale râului au devastat peisajul”, a povestit ziarului Tribune Dharam Singh, în vârstă de 50 de ani.

Echipele de intervenţie în caz de dezastre, alături de forţe din cadrul poliţiei de frontieră indo-tibetană (ITBP) şi armatei, precum şi scafandrii de marină au fost desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor de salvare.

Ministrul statului, Trivendra Singh Rawat, a estimat daunele la aproximativ 20 de miliarde rupii (274 milioane de dolari).

Au apărut diverse teorii cu privire la factorii care au determinat fragmentarea gheţarului, una dintre acestea amintind posibilitatea unei avalanşe produse mai sus, care s-a prăbuşit într-un lac glaciar, provocând un val de apă şi resturi.

Ecologiştii au pus dezastrul pe seama ritmului rapid de dezvoltare din regiune şi schimbărilor climatice, care ar fi fragilizat gheţarul.

Experţii susţin că degradarea mediului în urma lărgirii autostrăzilor şi construcţia de proiecte de energie au făcut regiunea mai vulnerabilă.

În 2013, Uttarakhand a fost lovit de cele mai abundente ploi musonice din ultimii aproape 90 de ani, lăsând în urmă peste 6.000 de morţi.

Directorul general al institutului Geologic din India, Ranjit Rath, a declarat că potopul pare să fi fost cauzat de “fragmentarea glaciară” sau desprinderea unor bucăţi de gheaţă de la extremitatea gheţarului.

Media locale l-au citat pe Anjal Prakash, autorul principal al unui raport special al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice, care a declarat că pare să fi fost un eveniment asociat cu schimbările climatice deoarece gheţarii se topesc din cauza încălzirii globale, avertizând că această creştere a temperaturilor la nivel mondial va avea impact asupra regiunii Himalaya.

Citește și : Iordania redeschide gradual şcolile

Militantul Greenpeace India Avinash Chanchal a declarat că inundaţiile din 2013 din Uttarakhand s-au întâmplat şi din cauza unei inundaţii a unui lac glaciar, precizând că India trebuia să ia în considerare cum să protejeze mai bine regiunea în viitor.

“Pentru a aborda acest lucru, trebuie să regândim modelul actual de dezvoltare din regiunea Himalaya. Nu se poate întâmpla cu preţul mediului şi al comunităţilor locale”, a spus Chanchal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.