StiripesurseȘtirile zileiBilanţul taifunului Hinnamnor a urcat la 10 morţi în Coreea de...

Bilanţul taifunului Hinnamnor a urcat la 10 morţi în Coreea de Sud

Publicat:

Bilanţul taifunului Hinnamnor, care s-a abătut recent asupra Coreii de Sud, a urcat la 10 morţi, au anunţat autorităţile locale miercuri, după trecerea acestei furtuni ce a fost însoţită de precipitaţii abundente şi valuri impresionante care au măturat coasta sudică a ţării, informează AFP, potrivit agerpres.

Atunci când a ajuns în Coreea de Sud la începutul acestei săptămâni, Hinnamnor, unul dintre cele mai puternice taifunuri înregistrate în acest stat asiatic în ultimele decenii, a provocat inundarea multor străzi şi clădiri.

Citește și : Letonia intenţionează să reintroducă serviciul militar obligatoriu

În oraşul portuar Pohang din sud-estul ţării, una dintre cele mai afectate regiuni sud-coreene, şapte cadavre şi doi supravieţuitori au fost scoşi din parcarea subterană a unui imobil rezidenţial care a fost acoperită de ape, a anunţat Centrul pentru prevenirea şi managementul catastrofelor.

Cele nouă persoane au rămas blocate în parcare după ce au coborât la subsolul clădirii pentru a-şi muta automobilele din cauza ploilor abundente, potrivit mass-media locale.


Operaţiunile de salvare au continuat şi miercuri, autorităţile sud-coreene declarând că alte două persoane sunt în continuare dispărute.

Alte două decese au fost confirmate miercuri, la Pohang şi Gyeongju, un oraş situat în centrul ţării, unde o persoană a murit după ce o casă a fost distrusă de o alunecare de teren.

Marţi, o femeie septuagenară a murit în Pohang după ce a fost luată de o viitură.

Taifunul Hinnamnor a forţat peste 4.700 de persoane să îşi părăsească locuinţele din motive de siguranţă şi a distrus aproximativ 12.000 de case şi clădiri.

Citește și: Belgia a identificat 726 de cazuri confirmate de variola maimuţei de la începutul epidemiei

Aproape 90.000 de familii au fost lipsite de electricitate după trecerea acestei furtuni, însă majoritatea dintre ele au început să fie realimentate cu energie electrică miercuri dimineaţă, potrivit autorităţilor sud-coreene.

Înainte ca taifunul să atingă uscatul, factorii de decizie din Coreea de Sud au închis peste 600 de şcoli din întreaga ţară ca măsură de precauţie, iar companiile aeriene locale au anulat aproximativ 250 de zboruri interne. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.