StiripesursePoliticăBiroul Politici de Reintegrare: Tiraspolul blochează din nou reuniunea în format...

Biroul Politici de Reintegrare: Tiraspolul blochează din nou reuniunea în format 1+1 privind reintegrarea R. Moldova

Publicat:

Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova a exprimat regretul că reuniunea în format 1+1, programată pentru joi, 3 aprilie, a fost din nou blocată de Tiraspol. Potrivit autorităților moldovene, reprezentantul politic al regiunii transnistrene a invocat un număr semnificativ de probleme acumulate pe agenda discuțiilor, însă a respins atât varianta unei reuniuni în sediul Misiunii OSCE de la Chișinău, cât și organizarea unei videoconferințe. Tiraspolul a insistat în schimb asupra organizării întâlnirii la Bender.

„Considerăm că această abordare, total contraproductivă, este o mărturie a faptului că Tiraspolul nu-și dorește restabilirea dialogului și soluționarea problemelor acumulate la masa de negocieri. Urmând o agendă dictată din exterior, care contravine intereselor cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, Tiraspolul caută să împingă dialogul în impas și să disemineze neîncredere în societate”, a transmis Biroul Politici de Reintegrare.

Reuniunea de la începutul lunii aprilie fusese un pas important în continuarea discuțiilor dintre cele două maluri ale Nistrului, însă, din păcate, a fost din nou amânată din cauza poziției adoptate de Tiraspol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.