StiripesurseDiasporaBiserica Anglicană a numit prima femeie episcop al Londrei

Biserica Anglicană a numit prima femeie episcop al Londrei

Publicat:

Fosta asistentă medicală Sarah Mullally a fost numită luni episcop al Londrei, ea fiind prima femeie care ocupă această funcţie, una dintre cele mai înalte din cadrul Bisericii Anglicană, informează Reuters.

Mullally îi va succeda astfel lui Richard Chartres şi va deveni cea de-a 133-a persoană care va deţine acest post subordonat numai arhiepiscopului de Canterbury şi arhiepiscopului de York în cadrul ierarhiei bisericii, conform agerpres .

Mullally, în vârstă de 55 de ani, a declarat că nominalizarea sa ”este o mare onoare”.

Citește și : Soraya Saenz de Santamaria : Procesul secesionist din Catalonia a fost un ‘episod de lipsă de loialitate’ și un ‘fals’

”După ce am trăit şi lucrat în Londra peste 32 de ani, perspectiva că mă voi întoarce aici mă duce cu gândul la întoarcerea acasă”, a adăugat în cadrul unui comunicat proaspătul episcop de Londra.


Mullally este măritată şi este mamă a doi copii.

Instalarea sa oficială ca episcop va avea loc la Catedrala Saint Paul din Londra la începutul anului viitor.

Înainte de hirotonire, în 2001, ea a ocupat funcţia de Asistentă Şefă pentru Anglia (Chief Nursing Officer for England), fiind cea mai tânără persoană numită în acest post.

Mullally a devenit episcop de Crediton în sud-vestul Angliei în 2015.

Biserica Anglicană a permis în 1994 femeilor să ocupe funcţia de preot, însă numirea primei femei episcop a venit abia în 2014, după ani de eforturi din partea moderniştilor de a învinge opoziţia taberei tradiţionaliştilor. Prima femeie numită de Biserica Anglicană într-o astfel de funcţie este Libby Lane, care a devenit episcop de Stockport. Tot în 2014 a fost numită şi a doua femeie în fruntrea unei episcopii, Alison White, episcop de Hull (nord-estul Angliei).

Comunitatea internaţională a anglicanilor rămâne profund divizată pe tema prezenţei femeilor în rândul clerului. În prezent, există femei care ocupă funcţia de episcop în Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, însă bisericile anglicane din unele ţări aflate în curs de dezvoltare, în special din Africa, încă nu permit hirotonirea femeilor, precizează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.