StiripesurseDiasporaBiserica Catolică va plăti despăgubiri de până la 60.000 de euro...

Biserica Catolică va plăti despăgubiri de până la 60.000 de euro victimelor abuzurilor sexuale din Franţa

Publicat:

Victimele abuzurilor sexuale comise în Franţa de membri ai Bisericii Catolice vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 de euro şi 60.000 de euro, a raportat miercuri cotidianul francez Le Parisien, citat de DPA, potrivit agerpres.  

Comisia pentru recunoaştere şi reparaţii (CRR), un organism independent care a fost înfiinţat pentru a realiza o mediere între victime şi bisericile în cauză la cererea Bisericii Catolice, a finalizat un cadru de lucru ce asociază nivelurile de abuzuri cu sume compensatorii corespunzătoare.

Citește și : Majoritatea covârşitoare a mexicanilor susţine rămânerea la putere a preşedintelui Lopez Obrador

Bisericile în sine vor fi responsabile pentru aceste plăţi.

Aproximativ 216.000 de copii şi adolescenţi au fost abuzaţi sexual de reprezentanţi ai Bisericii Catolice în Franţa începând din anii 1950, potrivit unui studiu publicat în octombrie 2021.


Acest număr creşte la 330.000 de victime dacă unităţile care doar erau administrate de Biserica Catolică (fără a se afla în proprietatea acesteia, n.r.) sunt incluse în bilanţ.

Totuşi, doar un număr mic dintre victime au dezvăluit public aceste fapte în discuţii purtate cu membrii bisericii sau cu autorităţile locale.

Citește și : Social-democraţii suedezi deschid discuţiile pentru o eventuală aderare la NATO

În Germania, Biserica Catolică a anunţat despăgubiri pentru aceste victime în valoare de până la 50.000 de euro în 2021. Plăţile efectuate până acum au avut un cuantum mediu de aproximativ 5.000 de euro.

Citeşte şi:  Lituania legalizează marijuana medicinală

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.