StiripesurseDiasporaBlack Cube, implicată într-o campanie de discreditare a ONG-urilor din Ungaria

Black Cube, implicată într-o campanie de discreditare a ONG-urilor din Ungaria

Publicat:

Firma privată de spionaj israeliană, Black Cube, a fost implicată într-o campanie de discreditare a ONG-urilor din Ungaria înainte de alegerile din aprilie, conform unui fost angajat al firmei şi unei persoane familiare cu situaţia, scrie Politico, conform news.ro .

Între decembrie 2017 şi martie 2018, ONG-urile şi persoanele care aveau legături cu omul de afaceri americano-ungar George Soros au fost contactate de agenţi care au folosit identităţi false şi i-au înregistrat.

Citește și : Coreea de Sud: Zeci de mii de femei au participat la Seul la o manifestație împotriva „pornografiei prin camerele-spion”

Înregistrările, care au început să fie publicate în Jerusalem Post şi în cotidianul Magyar Idok, controlat de guvernul de la Budapesta, cu trei săptămâni înainte de alegeri, au fost folosite de prim-ministrul Viktor Orban pentru a ataca organizaţiile în timpul ultimelor zile ale campaniei. Partidul lui Orban, Fidesz, a câştigat alegerile.

Black Cube este o firmă cu sediul la Tel Aviv care a mai fost implicată în scandaluri în SUA şi Europa, firma fiind angajată de Harvey Weinstein pentru a aduna informaţii despre actriţele care l-au acuzat de hărţuire sexuală şi despre jurnaliştii care îl investigau. Ulterior, compania şi-a cerut scuze pentru această operaţiune.


Campania din Ungaria ar reprezenta prima oară când Black Cube a fost utilizată înaintea unor alegeri.

„Este politica Black Cube să nu discutăm despre clienţi cu nimeni şi nu vom nega sau confirma nicio speculaţie în legătură cu activităţile companiei. Este important de menţionat că Black Cube respectă întotdeauna jurisdicţia locului în care îşi desfăşoară activitatea, urmând sfaturile unora dintre cele mai bune firme de avocatură din Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Black Cube pentru Politico.

Cele două surse au declarat că nu cunosc cine a plătit pentru această operaţiune sau dacă guvernul de la Budapesta este implicat.

Citește și : Mii de persoane strămutate se întorc la locuinţele lor după acordul din sudul Siriei

Persoanele care au folosit nume false s-au întâlnit cu cei pe care îi vizau la hoteluri şi restaurante din Budapesta, Viena, Amsterdam, Londra sau New York.

Companiile pe care susţineau că le reprezintă nu existau iar conturile de LinkedIn prezentate erau şterse la scurt timp după întâlniri. Majoritatea numerelor de telefon folosite erau scoase din uz la câteva săptămâni după întâlniri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.