StiripesurseDiasporaBlinken a cerut eliberarea 'imediată' a jurnalistului american arestat în Rusia,...

Blinken a cerut eliberarea ‘imediată’ a jurnalistului american arestat în Rusia, într-o convorbire cu Lavrov

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut, duminică, eliberarea ”imediată” a jurnalistului american arestat în Rusia sub suspiciunea de spionaj, într-o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite AFP , scrie news.ro

Blinken ”a exprimat marea îngrijorare a SUA în legătură cu detenţia inacceptabilă a unui jurnalist american de către Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Citește și : Donald Trump este pus sub acuzare în New York. Ce înseamnă şi ce urmează din punct de vedere juridic

Secretarul de stat a cerut eliberarea ”imediată a acestuia” şi a cerut, de asemenea, eliberarea unui alt american, Paul Whelan, potrivit lui Patel.

Un tribunal din Moscova a decis, joi, ca jurnalistul american Evan Gershkovich, reporter al cotidianului “The Wall Street Journal”, reţinut de FSB pentru acuzaţia de spionaj în favoarea Washingtonului, să fie arestat pentru două luni.


El va fi deţinut cel mai probabil în închisoarea Lefortovo din capitală, un centru de detenţie preventivă al FSB. Închisoarea din centrul Moscovei, datând din secolul al XIX-lea, este renumită că în perioada sovietică deţinea prizonieri politici.

Serviciul de securitate FSB al Rusiei anunţase joi dimineaţă că a deschis un dosar penal împotriva cetăţeanului american Evan Gershkovich sub suspiciunea de spionaj, iar Kremlinul a declarat că acesta a fost “prins în flagrant delict”.

Gershkovich, care lucrează pentru WSJ de ceva mai mult de un an, a declarat în faţa instanţei că este nevinovat.

Angajatorul său a spus că dosarul – primul caz penal intentat pentru spionaj împotriva unui jurnalist străin în Rusia post-sovietică – se bazează pe o acuzaţie falsă.

Citeşte şi:  Jeremy Corbyn se va întâlni luni cu Theresa May a purta discuții pe tema Brexit

Citește și : Putin a numit un cunoscut blogger militar ca şef al Gărzii Naţionale Ruse din Doneţk

Conform legislaţiei ruse, spionajul poate fi pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare.

Cazul este de natură să înrăutăţească şi mai mult relaţiile deja dificile dintre Rusia şi Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.