StiripesurseMeteoBlinken se va deplasa în China la sfârşitul acestei săptămâni

Blinken se va deplasa în China la sfârşitul acestei săptămâni

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa în China la sfârşitul acestei săptămâni, cu intenţia de a amorsa un dezgheţ diplomatic cu Beijingul şi a îndemna la o “gestionare responsabilă” a tensiunilor între cele două mari puteri, informează miercuri AFP, informează agerpres

“Blinken va avea acolo întrevederi cu înalţi reprezentanţi chinezi şi va discuta despre importanţa de a menţine deschise liniile de comunicare, pentru a gestiona în mod responsabil relaţia chinezo-americană”, anunţă miercuri un comunicat al Departamentului de Stat, confirmând astfel deplasarea foarte aşteptată a şefului diplomaţiei americane.

Citește și : ONU îşi reduce la aproape jumătate ajutorul alimentar acordat Siriei

Relaţiile bilaterale chinezo-americane rămân tensionate din cauza mai multor dosare: legăturile dintre SUA şi Taiwan, rivalitatea în domeniul tehnologiilor, comerţul, precum şi revendicările teritoriale chineze în Marea Chinei de Sud.

Această vizită fusese amânată în februarie după incursiunea unui balon chinez în spaţiul aerian al SUA.


“De la începutul anului, relaţiile chinezo-americane se confruntă cu noi dificultăţi şi provocări. Este clar cine este responsabil pentru asta”, a deplâns miercuri ministrul afacerilor externe chinez Qin Gang, într-o convorbire la telefon cu Blinken, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez.

Ministrul “a explicat poziţia solemnă a Chinei asupra problemei Taiwanului”, principalul punct de fricţiune între cele două puteri, precum şi asupra “altor preocupări esenţiale” ale Beijingului, subliniază comunicatul.

China consideră că Taiwanul este una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit deocamdată să o reunifice cu restul teritoriului după sfârşitul războiului civil chinez în 1949.

Beijingul se opune astfel oricărei legături oficiale între ţări străine şi autorităţile taiwaneze. Gigantul asiatic acuză SUA că acţionează în acest sens sfidând angajamentele lor din trecut.

“Qin Gang a subliniat că SUA trebuie să respecte (preocupările chineze), să înceteze să se amestece în problemele interne ale Chinei şi să înceteze, în numele concurenţei, să aducă atingere suveranităţii, securităţii şi intereselor dezvoltării Chinei”, subliniază comunicatul Beijingului.

De partea Washingtonului, informaţiile despre convorbirea telefonică sunt puţin mai optimiste.

Antony Blinken a evocat “importanţa menţinerii liniilor de comunicare deschise pentru a gestiona în mod responsabil relaţiile dintre SUA şi China, în scopul evitării unor erori de calcul şi conflicte”, a declarat într-un comunicat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

De asemenea, secretarul de stat american a spus “în mod clar că SUA vor continua să pună în aplicare angajamentele lor diplomatice pentru a aborda subiecte ce stârnesc îngrijorarea, precum şi potenţiale domenii de cooperare”, a adăugat Miller.

În noiembrie anul trecut, pentru prima dată după ce Joe Biden s-a instalat la Casa Albă, preşedintele american şi omologul său chinez Xi Jinping s-au întâlnit în timpul summitului G20 din Indonezia. În timpul întrevederii lor, cei doi lideri au acceptat să coopereze asupra unor dosare.

Relaţiile dintre cele două puteri s-au tensionat din nou în februarie, după ce un balon chinez a survolat teritoriul american. Autorităţile americane l-au prezentat atunci drept o “aeronavă-spion”, în timp ce Beijingul a dat asigurări că este vorba de un balon meteorologic care a deviat de la traiectoria sa.

Sub presiune, Antony Blinken şi-a anulat în ultimul moment călătoria în China.

Cu toate acestea, cele două ţări au căutat recent să aplaneze tensiunile.

De exemplu, o reuniunile în spatele uşilor închise a avut loc în mai la Viena între consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cel mai înalt responsabil al diplomaţiei din cadrul aparatului chinez, Wang Yi.

Citește și : Înaintea lui Trump a existat Berlusconi

“China speră că SUA (…) vor lucra împreună cu ea pentru a gestiona în mod eficient diferendele, a promova schimburile şi cooperarea, de o manieră care să stabilizeze relaţiile sino-amercane şi să le pună pe calea unei dezvoltări sănătoase şi regulate”, i-a spus miercuri Qin Gang lui Antony Blinken.

Deplasarea lui Blinken la sfârşitul acestei săptămâni va fi prima vizită a unui secretar de stat american în China după vizita predecesorului său, Mike Pompeo, în octombrie 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

ATENŢIE! A fost emis Cod Galben de viituri pe mai multe râuri

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, valabil în perioada 20–21 iulie,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.