StiripesurseȘtirile zileiBoeing vrea să împrumute 10 miliarde dolari pentru a depăşi criza...

Boeing vrea să împrumute 10 miliarde dolari pentru a depăşi criza provocată de modelul 737 Max

Publicat:

Constructorul aeronautic american Boeing Co poartă discuţii cu băncile pentru a putea împrumuta o sumă de cel puţin 10 miliarde dolari, în condiţiile în care producătorul de avioane se confruntă cu costuri crescute ca urmare a prăbuşirii celor două avioane 737 Max, informează postul de televiziune CNBC citând surse din apropierea acestui dosar, transmite Reuters, scrie agerpres.

Potrivit surselor, Boeing şi-a asigurat deja credite bancare în valoare de cel puţin şase miliarde dolari şi discută în continuare cu alte bănci pentru noi împrumuturi.

Citește și : Avocaţii lui Trump cer Senatului achitarea ‘IMEDIATĂ’ a preşedintelui

Analiştii estimează că Boeing pierde aproximativ un miliard de dolari pe lună din cauza blocării la sol a avioanelor 737 Max iar pentru trimestrul al treilea al anului trecut a raportat un flux negativ de numerar de aproape trei miliarde de dolari.

În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi totodată cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani.


Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Citește și : Ucraina se va consulta cu Germania şi Franţa, în contextul intensificării confruntărilor militare

Grupul aeronautic american spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul lui 2019, după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, dar la începutul lunii decembrie 2019 Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX înainte de 2020.

Criza provocată de modelul 737 MAX a obligat Boeing să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său şi să schimbe directorul general la finele lunii decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.