StiripesurseDiasporaBoJo este de neclintit: Orice ar fi, UK iese din UE...

BoJo este de neclintit: Orice ar fi, UK iese din UE pe 31 octombrie!

Publicat:

Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent ce s-ar întâmpla, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, răspunzând unor afirmaţii conform cărora un consilier guvernamental ar fi spus că parlamentul britanic a ratat ocazia de a bloca un Brexit fără acord, informează Reuters, potrivit agerpres.

Acelaşi purtător de cuvânt a mai menţionat că Regatul Unit va încerca în continuare să ajungă la un acord cu UE privind Brexitul şi speră că blocul comunitar îşi va schimba poziţia privind clauza de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză, care a condus la respingerea de către Camera Comunelor a acordului încheiat de fostul premier Theresa May şi la amânarea Brexitului până pe 31 octombrie.

Citeşte şi: Un chinez a fost călcat în picioare de o turmă de elefanţi

Potrivit publicaţiei The Sunday Telegraph, Dominic Cummings, unul dintre arhitecţii campaniei din 2016 pentru ieşirea din UE, le-a spus miniştrilor că premierul Boris Johnson ar putea convoca alegeri generale după termenul limită de 31 octombrie dacă pierde în parlament la un vot de încredere.

Întrebat dacă Johnson este de acord cu ideea că este prea târziu pentru a opri un ”no-deal” (ieşirea din UE fără un acord), purtătorul său de cuvânt a răspuns: ”Regatul Unit va părăsi UE pe 31 octombrie, indiferent de circumstanţe. Nu există niciun ”dacă” sau ”dar”. Trebuie să restabilim încrederea în democraţia noastră şi să îndeplinim promisiunile repetate ale parlamentului faţă de popor ieşind din UE pe 31 octombrie”. ”Politicienii nu pot alege care voturi să respecte. Ei au promis să respecte rezultatul referendumului şi aşa trebuie să facem”, a insistat el.


Citeşte şi: Jens Stoltenberg: ‘Lupii singuratici’ se inspiră unul de la altul

Dar o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a reafirmat, tot luni, că acordul privind Brexitul deja încheiat cu Londra nu este renegociabil, executivul comunitar fiind însă deschis la discuţii privind declaraţia politică ce stabileşte cadrul viitoarelor relaţii dintre UE şi Regatul Unit. Purtătoarea de cuvânt comunitară a reafirmat de asemenea că Bruxelles-ul este deschis unor discuţii cu premierul Boris Johnson pentru a evita un ”no-deal” care ar provoca perturbări economice semnificative.

În acest timp, guvernul de la Berlin a transmis că este pregătit pentru toate scenariile privind Brexitul, dar că doreşte un Brexit cu acord. ”Dorim în continuare o ieşire ordonată a Regatului Unit din UE. Un Brexit fără acord nu este în interesul nimănui”, a afirmat luni la o conferinţă de presă o purtătoare de cuvânt a guvernului condus de Angela Merkel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.