StiripesurseExterneBOMBĂ găsită în Koln! Centrul oraşului a fost EVACUAT!

BOMBĂ găsită în Koln! Centrul oraşului a fost EVACUAT!

Publicat:

O parte a centrului oraşului Koln (vestul Germaniei) a fost evacuată marţi ca urmare a descoperirii unei bombe neexplodate datând din Al Doilea Război Mondial, găsită de mai mulţi muncitori pe un şantier, transmit DPA şi AFP, potrivit agerpres.

Bomba, de origine americană şi cântărind 500 de kilograme, a fost găsită în districtul Deutz, au precizat autorităţile locale din Koln.

Citeşte şi: O baracă plină cu muncitori a luat foc! 11 oameni au ars de vii!

Operaţiunea de dezamorsare a bombei va începe în jurul prânzului, ora locală (11:00 GMT).

Măsura evacuării a afectat direct 15 localnici, dar impactul este resimţit de aproximativ 10.000 de angajaţi ai firmelor cu sediile situate în interiorul şi în jurul districtului Deutz.


Opera din Koln şi biroul regional al postului de radio şi televiziune RTL au decis la rândul lor să-şi evacueze personalul.

Niciun tren intercity nu opreşte la gara Koln Messe/Deutz, un important nod feroviar din zonă, care a fost închisă în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT), a explicat operatorul feroviar Deutsche Bahn.

Restricţiile vor fi menţinute şi în cursul după-amiezii: călătoriile cu trenul pe podul Hohenzollern vor fi oprite pe perioada operaţiunii de dezamorsare a bombei, iar o secţiune a fluviului Rin va fi închisă ambarcaţiunilor.

Citeşte şi: Fostul şef al Interpolului, CONDAMNAT la ani grei de închisoare pentru corupţie

Descoperirea unor bombe datând din ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial este un lucru aproape obişnuit în Germania, deseori autorităţile recurgând la evacuări din motive de siguranţă.

În 2017, au fost evacuate 65.000 de persoane în timpul celei mai importante operaţiuni de acest tip din perioada postbelică, o bombă britanică de 1,4 tone fiind descoperită la Frankfurt.

În luna septembrie, o încărcătură explozivă de 250 kg a fost dezamorsată la Hanovra, ceea ce a necesitat evacuarea a aproximativ 15.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.