Bombe artizanale interceptate de Secret Service: Fostul preşedinte Bill Clinton se afla la reşedinţa familiei, Hillary Clinton în campanie

Publicat:

Hillary Clinton se afla în campanie, în favoarea Partidului Democrat, înaintea alegerilor de la jumătate de mandat, prevăzute peste mai puţin de două săptămâni, şi nu la reşedinţa familiei de la periferia New Yorkului, atunci când a fost interceptat un colet care-i era adresat, dar care a fost ”interceptat” de Secret Service, relatează The Associated Press, potrivit News.ro .

Fostul preşedinte american Bill Clinton se afla, însă la locuinţa familiei, la Chappaqua, la New York, atunci când a fost interceptat pachetul la o instalaţie aparţinând comitatului Westchester, la New York.


Citește și : ALERTĂ la New York! Bombe artizanale la reședințele lui Clinton și Obama!

Aceste informaţii au fost dezvăluite de către o persoană la curent cu programului fostului şef al statului, sub protecţia anonimatului, care nu a fost autorizată să vorbească în mod public.

Coletul a fost verificat la instalaţia respectivă şi nu a ajuns la locuinţa familiei Clinton, potrivit acestei surse.

Secret Service a anunţat că pachetul a fost descoperit în cursul unei proceduri de verificare de rutină şi că familia Clinton nu avea cum să-l primească.

Hillary Clinton organizează miercuri o acţiune de colectare de fonduri în favoarea candidatei democratei din Florida în Congres Donna Shalala.

Citește și : Mohammed bin Salman: Toţi criminalii responsabili de asasinarea jurnalistului Khashoggi vor fi aduşi în faţa justiţiei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore

Zeci de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera cu R.Moldova, în ultimele 72 de ore În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.