StiripesurseDiasporaBoris Johnson, absolvit de suspiciunea de conflict de interese în legătură...

Boris Johnson, absolvit de suspiciunea de conflict de interese în legătură cu finanţarea redecorării apartamentului său (raport)

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a permis ‘în mod neînţelept’ ca redecorarea apartamentului său din Downing Street să continue, fără a lua în considerare mai riguros cum vor fi acoperite costurile, însă nu a încălcat codul de conduită ministerial, este concluzia unui raport oficial publicat vineri, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Boris Johnson a intrat în ultimele săptămâni sub o monitorizare intensă privind modul în care redecorarea, estimată de unele media la sute de mii de lire, a fost finanţată.

Citește și : O poliţistă din Franţa, ATACATĂ cu cuţitul (VIDEO)! Starea ei este critică!

Potrivit BBC, prim-ministrul britanic primeşte o alocaţie publică de 30.000 de lire pentru reşedinţa sa. Există însă speculaţii că factura finală a lucrărilor de la apartamentul din Downing Street, supervizate de logodnica lui Johnson, Carrie Symonds, s-a ridicat la 200.000 de lire.

Vineri, consilierul independent în problema intereselor miniştrilor, Christopher Geidt, a publicat un raport care îl absolvă pe premier de suspiciunea de conflict de interese sau de încălcare a codului ministerial.


Cu toate acestea, raportul este critic la adresa lui Boris Johnson.

‘Prim-ministrul – în mod neînţelept, în opinia mea – a permis ca redecorarea apartamentului din Downing Street să continue, fără o atenţie mai riguroasă cu privire la cum va fi finanţată aceasta’, afirmă autorul raportului.

Acesta a constatat că un donator al Partidului Conservator, David Brownlow, achitase o factură pentru o parte a cheltuielilor de redecorare, dar afirmă că Johnson nu a ştiut acest lucru şi că ulterior a rambursat el însuşi întreaga sumă atunci când a aflat din presă.

Potrivit raportorului, nu a existat un conflict de interese.

‘Am examinat natura acestui sprijin şi sunt satisfăcut că nu apare niciun conflict (sau suspiciune rezonabilă de conflict) ca rezultat al acestor interese’, se spune în raport.

O încălcare a codului ministerial l-ar fi putut forţa pe Boris Johnson să demisioneze.

Separat, Comisia electorală britanică a lansat o anchetă cu privire la finanţarea lucrărilor de la apartamentul premierului, explicând că există temeiuri de a suspecta comiterea unei ilegalităţi.

Citește și : Guvernul japonez PRELUNGEŞTE starea de urgenţă

David Brownlow, preşedintele fondului privat de investiţii Haversham, este un donator şi fost vicepreşedinte ale Partidului Conservator din 2017 până în iulie 2020.

Raportul i-a criticat de asemenea pe oficialii care nu l-au informat pe premier că o factură fusese achitată de Brownlow şi afirmă că aceştia nu au gestionat corespunzător o propunere de creare a unui fond fiduciar pentru plata acestor lucrări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.