StiripesurseDiasporaBoris Johnson acuză UE în fricţiunile privind Irlanda de Nord

Boris Johnson acuză UE în fricţiunile privind Irlanda de Nord

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a acuzat miercuri Uniunea Europeană în chestiunea tensiunilor post-Brexit din Irlanda de Nord şi a avertizat că Regatul Unit va face “tot ce este necesar” pentru ca procesul de pace şi unitatea ţării să fie respectate, relatează AFP, potrivit agerpres

În cadrul sesiunii săptămânale de întrebări a Parlamentului, şeful guvernului conservator a criticat atitudinea UE care, confruntată cu întârzieri în livrarea vaccinurilor, a vrut să introducă un mecanism de control al exporturilor care ar fi trebuit iniţial să vizeze Irlanda de Nord, după care a dat înapoi.

Citește și : Iranul LAUDĂ Irakul pentru mandatul de arestare pus pe numele lui Trump

“Este cu totul regretabil că UE pare să arunce îndoieli asupra acordului din Vinerea Mare, a principiilor procesului de pace, părând să ceară o frontieră pe insula Irlanda”, a declarat Boris Johnson.

Intrarea deplină în vigoare a Brexit-ului de la 1 ianuarie a făcut să apară controale vamale pentru mărfuri între Marea Britanie şi provincia britanică Irlanda de Nord, dintre care unele au fost suspendate la începutul săptămânii după ameninţări care au vizat agenţii vamali.


Aceste noi formalităţi, prevăzute în protocolul privind Irlanda de Nord din cadrul acordului de divorţ negociat în urmă cu peste un an între Londra şi Bruxelles, au fost denunţate ca fiind la originea problemelor de aprovizionare a supermarketurilor.

Ele au fost introduse pentru a evita revenirea unei frontiere fizice între provincia britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, care ar fi riscat să pună în pericol procesul de pace care a pus capăt în 1998 unei perioade de trei decenii de tensiuni sângeroase între unionişti şi republicani.

Unioniştii din cadrul DUP, ataşaţi menţinerii Irlandei de Nord sub coroana britanică, au lansat o campanie pentru renunţarea la protocol şi au denunţat apariţia unei frontiere în Marea Irlandei chiar în cadrul Regatului Unit.

În cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul nord-irlandez Arlene Foster (unionistă), Boris Johnson a spus, potrivit serviciilor sale, că guvernul său face tot posibilul pentru ca schimburile să continue de manieră fluidă în Regatul Unit.

În faţa deputaţilor, el s-a declarat gata să recurgă pentru acest lucru la o dispoziţie din protocol care îi permite uneia dintre părţi să se elibereze de obligaţiile sale în caz de grave dificultăţi “economice, sociale sau de mediu”.

Citește și : Rusia denunţă ISTERIA Occidentului faţă de procesul lui Navalnîi

“Vom face tot ce este necesar, fie din punct de vedere legislativ, fie invocând articolul 16 al protocolului pentru a ne asigura că nu există o barieră în Marea Irlandei”, a precizat el.

Înainte de întrevederea prevăzută pentru miercuri cu vicepreşedintele Comisiei Europene Marcos Sefcovic, ministrul de stat britanic Michael Gove i-a cerut acestuia într-o scrisoare prelungirea până în 2023 a perioadei de graţie cu privire la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, pentru a reduce impactul Brexitului asupra acestei provincii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.