StiripesurseDiasporaBoris Johnson: Backstop-ul este echivalent cu a ieşi din UE dar...

Boris Johnson: Backstop-ul este echivalent cu a ieşi din UE dar a fi conduşi de UE

Publicat:

Boris Johnson, principalul favorit la funcţia de premier al Marii Britanii, a declarat marţi că viitorul guvern trebuie să respingă orice acord de retragere din UE care include mecanismul “plasei de siguranţă” irlandeze şi că chestiunea frontierei irlandeze poate fi rezolvată în timpul negocierilor pentru un acord de liber schimb, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Rezolvarea chestiunii sensibile a frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi statul membru UE Irlanda şi conceperea unui mecanism denumit ”backstop” sau “plasă de siguranţă” pentru a preveni revenirea controalelor extinse după Brexit s-a dovedit a fi elementul cel mai contestat al negocierilor de divorţ între Londra şi blocul comunitar.

Citește și : Protestele din Hong Kong, o palmă dată autoritarismului chinez

“Backstop-ul reprezintă, mi-e teamă, incoerenţa din centrul strategiei pe care am urmat-o în ultimii ani. Am vrut să ieşim din UE fiind în acelaşi timp pregătiţi să rămânem deplin aliniaţi reglementărilor” europene, a declarat Johnson la un eveniment electoral din Irlanda de Nord.

“Este echivalent cu a ieşi din UE dar a fi conduşi de UE”, a adăugat el.


“Deci ceea ce cred eu că vor oamenii din această ţară este să ieşim cu întreaga ţară din UE şi să rezolvăm problema “backstop”-ului în contextul FTA (Free Trade Agrement, Acordul de liber schimb) şi să folosim oportunităţile pe care ni le aduce Brexitul pentru a face lucrurile diferit”, a mai afirmat Johnson.

Citește și : Spania cere ÎNCHIDEREA a trei ambasade catalane

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.