StiripesurseDiasporaBoris Johnson, bolnav de covid-19, îşi prelungeşte carantina

Boris Johnson, bolnav de covid-19, îşi prelungeşte carantina

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson, bolnav de covid-19, a anunţat vineri că-şi prelungeşte carantina în care se află peste cele şapte zile recomandate de către autorităţile sanitare britanice, până când nu va mai prezenta simptome, relatează AFP, scrie agerpres.

”Mă simt mai bine (…), însă am în continuare unul dintre simptome”, ”am în continuare temperatură”, ”trebuie să-mi continui carantina”, a declarat el într-o scurtă înregistrare video pe care a postat-o pe Twitter.

Citește și: Angela Merkel iese din carantină

Johnson îi îndeamnă în această postare pe britanici să nu cedeze tentaţiei de a nu rămâne acasă în weekend, în contextul în care Regatul Unit se află în izolare de 11 zile.

”Lucăm din plin la programul nostru în vederea învingerii acestui virus”, a declarat vizibil tras la faţă şeful Guvernului, care continuă să muncească din apartamentul său de pe Downing Street de o săptămână.


Criticat dur din cauza modului în care a gestionat criza, şeful Guvernului britanic a promis să se efectueze 100.000 de teste pe zi până la sfârşitul lunii şi a inaugurat vineri un spital de campanie la Londra, cu o capacitate iniţială de 500 de paturi şi care poate fi extinsă la 4.000 de paturi.

Citește și: Ministrul german de interne vrea controale mai stricte la frontiere

Potrivit ultimului bilanţ oficial, în Regatul Unit se înregistrează 33.718 de contaminări şi 2.921 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.