StiripesurseDiasporaBoris Johnson consideră că acum nu este momentul potrivit pentru a...

Boris Johnson consideră că acum nu este momentul potrivit pentru a discuta despre un referendum asupra independenţei Scoţiei

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson consideră că acum nu este momentul potrivit pentru a discuta despre un referendum asupra independenţei Scoţiei, dar guvernul său va examina cu atenţie cererea făcută mai devreme de premierul scoţian Nicola Sturgeon privind organizarea unui astfel de referendum pe 19 octombrie 2023, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Johnson, citat de Reuters, potrivit agerpres.    

”Poziţia noastră rămâne neschimbată: prioritatea atât a guvernului britanic, cât şi a celui scoţian trebuie să fie de a colabora împreună cu o atenţie neobosită asupra problemelor despre care ştim că contează pentru oamenii de pe tot cuprinsul ţării”, a spus în faţa presei purtătorul de cuvânt.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

”O decizie a fost luată de primul-ministru, aşadar vom studia cu atenţie detaliile propunerii şi Curtea Supremă va examina dacă să accepte sau nu referatul Lordului Avocat al guvernului scoţian”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a anunţat marţi că doreşte să organizeze un referendum “consultativ” privind independenţa naţiunii britanice pe 19 octombrie 2023, în pofida eşecului unei consultări anterioare în 2014 şi a refuzului guvernului britanic de a autoriza acest vot.


Premierul Boris Johnson şi partidul său conservator, aflat în opoziţie în Scoţia, se opun ferm unui nou referendum de independenţă, insistând că această chestiune a fost închisă prin referendumul din 2014, când independenţa Scoţiei a fost respinsă cu un raport de voturi de 55% la 45%.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Însă partidele pro-independenţă au obţinut majoritatea în parlamentul scoţian în urma alegerilor desfăşurate anul trecut, ceea ce în interpretarea şefei guvernului scoţian îi dă un ”mandat democratic incontestabil” de a merge mai departe cu planurile referendumului.

Lideră a formaţiunii pro-independenţă Partidul Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon este o critică înverşunată a lui Boris Johnson şi a Brexitului, ea invocând ieşirea Regatului Unit din UE drept principal argument în favoarea obţinerii independenţei Scoţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.