StiripesurseDiasporaBoris Johnson: 'Cred că facem progrese' în negocierile pentru Brexit

Boris Johnson: ‘Cred că facem progrese’ în negocierile pentru Brexit

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că au fost făcute progrese în negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar că cetățenii britanici ar trebui să fie pregătiți pentru scenariul ieșirii din UE fără un acord, relatează Reuters, scrie mediafax.

„Cred că facem progrese”, a declarat Boris Johnson.

Prim-ministrul britanic s-a declarat încurajat de anunțul făcut de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a transmis că nu este „atașat” de mecanismul backstop, acesta putând fi înlocuit cu o altă soluție care trebuie să vină din partea Marii Britanii.

Citește și : Protest la nivel global împotriva încălzirii globale

„Acesta este progres, deoarece (Jean-Claude Juncker, n.red.) nu ar fi spus acest lucru luna trecută. Să vedem unde ajungem”, a transmis prim-ministrul britanic.


„Totuși, este vital, orice s-ar întâmpla, să fim pregătiți pentru un Brexit fără acord”, a adăugat Boris Johnson.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunțat luni că va respecta legea, dar nu va renunța la planul de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, cu sau fără un acord. Boris Johnson nu a oferit detalii despre modul în care va evita o amânare dacă nu va exista un acord.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Citește și : Liderul Hezbollah: Iranul va distruge Arabia Saudită în caz de război

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.