StiripesurseDiasporaBoris Johnson, desemnat OFICIAL prim-ministru al Regatului Unit

Boris Johnson, desemnat OFICIAL prim-ministru al Regatului Unit

Publicat:

Boris Johnson a fost desemnat oficial miercuri prim-ministru al Regatului Unit de regina Elisabeta a II-a, după ce politicianul britanic a venit la Palatul Buckingham la puţin timp după ora locală 15.00, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Regina l-a primit în audienţă pe onorabilul Boris Johnson în această după-amiază şi i-a cerut să formeze o nouă administraţie”, a anunţat Buckingham Palace.

“Dl Johnson a acceptat oferta Maiestăţii Sale şi i-a sărutat mâna după învestirea ca prim-ministru şi Prim Lord al Trezoreriei”, a adăugat sursa citată.

Maşina fostului primar al Londrei a fost blocată în drumul spre Palatul Buckingham o scurtă perioadă – mai puţin de un minut – de militanţi ai Greenpeace care încercau să tragă un semnal de alarmă privind încălzirea climatică formând un lanţ uman.

Grupul format în principal din protestatare îmbrăcate în roşu şi-a unit mâinile de-a curmezişul drumului în timp ce alţi participanţi la protest au desfăşurat un banner cu mesajul “Climate Emergency” încercând să oprească trecerea maşinii lui Boris Johnson însoţită de o escortă a poliţiei.


 

Citește și : Serviciul israelian de securitate internă acuză Iranul că a încercat să creeze o reţea de spionaj în Israel

Maşina în care se afla viitorul prim-ministru a reuşit să-i ocolească şi a ajuns la Palatul Buckingham puţin mai târziu.

Greanpeace a precizat că a organizat protestul pentru a face apel la Johnson să acţioneze împotriva schimbării climatice.

Înaintea lui Johnson a venit la Palatul Buckingham premierul la final de mandat Theresa May pentru a-şi prezenta oficial demisia. “Prioritatea imediată a lui Boris Johnson va fi să pună în practică un Brexit care să funcţioneze pentru întregul Regat Unit”, a declarat premierul demisionar în ultimul său discurs în această calitate, susţinut în faţa reşedinţei din Downing Street 10, alături de soţul său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.