StiripesurseDiasporaBoris Johnson îşi trimite consilierul la Bruxelles pentru a transmite un...

Boris Johnson îşi trimite consilierul la Bruxelles pentru a transmite un mesaj

Publicat:

Consilierul pentru Europa al lui Boris Johnson David Frost s-a dus miercuri la Bruxelles pentru a livra un mesaj al noului premier britanic care cere ”abolirea” ”plasei de siguranţă” (”backstop”) irlandeze, aflate în centrul impasului Brexitului, a anunţat Downing Street, relatează AFP, potrivit news.ro .

Consilierul ”David Frost se duce la Bruxelles pentru a se întâlni cu principalii conducători şi a le transmite în persoană un mesaj al premierului”, a anunţat un purtător de cuvânt al Executivului britanic.

Citește și : Parlamentul de la Chişinău ANULEAZĂ sistemul electoral mixt

Potrivit Bruxellesului, el urma să se întâlnească de fapt cu consilieri ai preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker şi ai negociatorului-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

Acest mesaj, care rezumă poziţia lui Johnson cu privire la Brexit, este următorul. ”Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie, indiferent de circumstanţe. Noi vom munci de zor pentru a ajunge la un acord, însă plasa de siguranţă trebuie abolită. Dacă nu ajungem la un acord, trebuie, evident, să părăsim UE fără un acord”.


Plasa de siguranţă (“backstop” în engleză) este o soluţie de ultim recurs, menită să evite revenirea unei frontiere fizice pe Insula Irlanda, unde cei 500 de kilometri care despart provincia britanică Irlanda de Nord de Republica Irlanda urmează să devină singura frontieră terestră între UE şi Regatul Unit.

Acest mecanism, prevăzut de acordul divorţului încheiat de fostul premier britanic Theresa May cu Bruxellesul, constă în crearea unui ”teritoriu vamal unic”, care înglobează UE şi Regatul Unit, în care nu va exista vreo cotă şi nici taxe vamale asupra bunurilor industriale şi agricole.

El vizează să menţină acordurile de pace din 1998, care au pus capăt unei perioade de 30 de ani de violenţe în Irlanda de Nord, dar şi integritatea pieţei unice europene.

Mecanismul este temporar, până la găsirea altei soluţii.

Foarte controversată în Marea Britanie, această dispoziţie a contribuit la respingerea în trei rânduri a acordului retragerii de către deputaţii britanici şi la căderea lui May de la putere, care i-a cedat locul la 24 iulie lui Johnson.

Citește și : NATO nu a fost solicitată să intervină în Strâmtoarea Ormuz

Aflat într-o vizită în Irlanda de Nord, Boris Johnson s-a întlnit miercuri cu reprezentanţi ai principalelor partide locale.

”El a declarat (…) că, în niciun caz, nu vor exista controale fizice sau de infrastructură la frontiera” irlandeză, a anunţat Downing Street.

La rândul său, Bruxellesul a respins deja ca ”inacceptabile” cererile lui Boris Johnson de redeschidere a negocierilor cu privire la acordul Brexitului, încheiat în noiembrie după 17 luni de negocieri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.