StiripesurseDiasporaBoris Johnson organizează săptămâna viitoare un summit cu liderii ţărilor scandinave...

Boris Johnson organizează săptămâna viitoare un summit cu liderii ţărilor scandinave şi baltice, vecine ale Rusiei

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson organizează săptămâna viitoare un summit cu liderii ţărilor scandinave şi baltice, vecine ale Rusiei, în marja unuia din cele mai mari exerciţii militare ale NATO după încheierea războiului rece, care va avea loc în Norvegia începând de luni, transmite AFP, potrivit agerpres

Manevrele, denumite “Exercise Cold Response”, vor reuni peste 30.000 de soldaţi din 27 de ţări venite să se antreneze la temperaturi sub zero grade.

Citește și : Zelenski s-a adresat miilor de manifestanți pro-Ucraina din Italia

În paralel, premierul Boris Johnson îi va primi marţi la Londra pe liderii Forţei Expediţionare Comune (JEF), o coaliţie de zece state concentrată pe securitatea din nordul Europei, potrivit unui comunicat al Downing Street.

“Securitatea europeană a fost zdruncinată de atacul Rusiei asupra Ucrainei şi, alături de partenerii noştri, vom lua măsuri pentru a ne asigura că vom ieşi mai puternici şi mai uniţi decât înainte”, a explicat şeful guvernului britanic, citat în comunicatul de presă.


“Asigurarea rezistenţei noastre la ameninţările din partea lui Putin trebuie să depăşească aspectul militar: împreună, alături de partenerii noştri din Marea Nordului şi Marea Baltică, trebuie să ne asigurăm că suntem feriţi de interferenţa Rusiei în aprovizionarea noastră cu energie, în economia şi valorile noastre”, a adăugat Boris Johnson.

JEF, creată în 2012, este formată din Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Ţările de Jos şi Norvegia (membri NATO), la care se adaugă Finlanda şi Suedia, care nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și : Pagube semnificative în urma unor lovituri aeriene rusești pot fi observate în Makariv, un sat aflat la 50 de kilometri vest de Kiev

Organizarea acestui exerciţiu militar în Marea Baltică este menit să demonstreze “libertatea de mişcare” într-o zonă strategică din apropierea Rusiei.

În ceea ce priveşte summitul de săptămâna viitoare, liderii JEF sunt aşteptaţi să convină asupra unui program intensificat de exerciţii în Arctica, Atlanticul de Nord şi Marea Baltică, potrivit comunicatului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.