StiripesurseDiasporaBoris Johnson, pesimist în privinţa unei încălziri a relaţiilor între Londra...

Boris Johnson, pesimist în privinţa unei încălziri a relaţiilor între Londra şi Moscova cât timp va fi Putin preşedinte

Publicat:

Deputatul pro-Brexit Boris Johnson, favorit pentru a-i succeda premierului britanic Theresa May, şi-a exprimat vineri pesimismul în ceea ce priveşte o încălzire a relaţiilor între Londra şi Moscova atâta timp cât preşedintele Vladimir Putin va rămâne la putere, relatează AFP, potrivit agerpres.

Relaţiile între cele două ţări sunt la cel mai scăzut nivel după otrăvirea, în 2018, a fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia, pentru care Londra a acuzat Rusia, însă Moscova neagă orice implicare.

Citește și : Rebiya Kadeer le cere liderilor G20 să facă presiuni asupra Chinei

Această afacere a fost cea mai mare “decepţie” a perioadei petrecute la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a mărturisit Boris Johnson, şef al diplomaţiei britanice între iulie 2016 şi iulie 2018.

“Credeam cu adevărat că este posibil să jucăm corect cu Rusia şi să avem o nouă relaţie”, a spus el la un eveniment din cadrul campaniei pentru a-i succeda Theresei May.


“Eram foarte optimist. Am mers la Moscova (n.r. – în 2017) în pofida avertismentelor, am încercat să construiesc o nouă prietenie şi un nou parteneriat, dar acest lucru nu s-a realizat”, a spus el.

Boris Johnson a criticat şi declaraţiile lui Putin din cadrul unui interviu pentru Financial Times, în care preşedintele rus afirmă că ideile progresiste ale democraţiilor occidentale sunt “învechite”.

“Se înşeală. Se înşeală complet”, a spus Boris Johnson.

Însă “Putin nu este Rusia”, a subliniat el. “Există o generaţie tânără de ruşi care vor vrea să asculte un nou mesaj şi care vor vrea să se angajeze într-un mod diferit”, a mai spus Boris Johnson.

Citește și : Emiratele Arabe Unite (EAU) îşi reduc prezenţa militară în Yemen

Vineri, în marja summitului G20 din Japonia, Theresa May i-a cerut lui Vladimir Putin “să pună capăt actelor de destabilizare”, pas fără de care “nu va putea exista o normalizare a relaţiilor bilaterale”, potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street.

A fost prima întâlnire între cei doi lideri după otrăvirea lui Serghei Skripal.

Boris Johnson se înfruntă cu actualul ministru de afaceri externe Jeremy Hunt în cursa pentru succesiunea Theresei May. Numele câştigătorului, desemnat de 160.000 de membri ai Partidului Conservator, va fi anunţat pe 23 iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.