StiripesurseDiasporaBoris Johnson promite că va face 'tot posibilul' pentru a contracara...

Boris Johnson promite că va face ‘tot posibilul’ pentru a contracara creşterea costului vieţii

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a promis marţi că va face “tot posibilul” pentru a contracara creşterea costului vieţii, o miză majoră a alegerilor locale care au loc în această săptămână în Marea Britanie. Opoziţia laburistă l-a criticat însă pentru abordarea sa considerată “în afara realităţii”, a consemnat AFP, potrivit agerpres.

Intervievat pe postul ITV, liderului conservator i s-a povestit cazul unei femei în vârstă de 77 de ani, Elsie, care nu poate să mănânce decât o singură masă pe zi din cauza creşterii facturii la încălzire şi care îşi petrece ziua… în autobuz pentru a încerca să limiteze această creştere.

Citește și : Forţele ruse au reluat bombardarea combinatului Azovstal

Abonamentul care le permite vârstnicilor să folosească gratuit transportul public în Londra “este de fapt ceva introdus de mine”, a replicat Boris Johnson, fost primar al capitalei britanice.

Dar pentru deputatul Jonathan Ashworth, responsabil cu problemele muncii în cadrul Partidului Laburist, de opoziţie, acest răspuns “arată în ce măsură acest prim-ministru narcisist este deconectat de realitate”.


“Este absolut ruşinos că pensionarii nu au de ales decât să petreacă toată ziua în autobuz pentru a evita creşterea facturilor la încălzire acasă sau sunt lăsaţi să tremure în pături şi să mănânce o singură masă pe zi”, a adăugat el.

Boris Johnson a dat asigurări că guvernul său face “tot ce este posibil” şi “multe alte lucruri” pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii costului vieţii, cu un pachet de ajutor de 9 miliarde de lire sterline (10,7 miliarde de euro).

El a recunoscut însă că “aceste contribuţii din partea contribuabilului (…) nu vor fi suficiente imediat pentru a acoperi costurile pentru toată lumea”.

Liderul a exclus totodată introducerea unei taxe excepţionale asupra companiilor energetice cerută de opoziţie, estimând că ar prejudicia climatul investiţional, şi a avertizat că un sprijin financiar sporit din partea statului ar putea accelera şi mai mult inflaţia.

Citește și : Putin a semnat ordinul: Rusia impune sancţiuni ţărilor NEPRIETENOASE!

Regatul Unit se confruntă cu o inflaţie galopantă, care a ajuns la niveluri record nemaiîntâlnite de trei decenii, alimentată de redresarea post-pandemie, precum şi de costurile energiei, pe fondul războiului din Ucraina.

Joi, britanicii merg la vot pentru alegeri locale în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor, alegeri ce vor reprezenta un test pentru guvernul conservator şi pentru premierul Johnson, slăbit de scandalurile din ultimele luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.