StiripesurseȘtirile zileiBrenton Tarrant, autorul atacurilor armate din Noua Zeelandă, a fost acuzat...

Brenton Tarrant, autorul atacurilor armate din Noua Zeelandă, a fost acuzat de crimă

Publicat:

Australianul de 28 de ani Brenton Tarrant, suspectul atacului asupra a două moschei din localitatea neo-zeelandeză Christchurch, soldat cu 49 de morţi, a apărut sâmbătă în faţa instanţei, care l-a acuzat de crimă, informează AFP şi dpa, scrie Agerpres.

În cămaşa albă rezervată deţinuţilor şi cu cătuşe, fostul instructor de fitness şi militant asumat de extremă-dreaptă a ascultat impasibil acuzaţiile ce i-au fost aduse. El nu a solicitat să fie eliberat pe cauţiune şi va rămâne în închisoare până la următoarea apariţie în faţa instanţei, prevăzută să aibă loc pe 5 aprilie.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile „odioase şi laşe” din Noua Zeelandă

Accesul publicului la audiere ce a avut loc la Tribunalul districtual din Christchurch a fost restricţionat ca urmare a riscului sporit de securitate.

“Deşi se confruntă în prezent cu o singură acuzaţie, îi vor fi aduse şi altele”, a declarat comisarul de poliţie Mike Bush, precizând că detalii despre aceste acuzaţii vor fi comunicate cât de curând posibil, potrivit dpa.


Anterior, premierul Jacinda Ardern precizase în cadrul unei conferinţe de presă că atentatorul deţinea permis de armă din noiembrie 2017 şi cumpărase două arme semi-automate şi trei puşti, dintre care două de vânătoare.

Ardern a declarat că suspectul a călătorit în întreaga lume şi nu era rezident pe termen lung în Noua Zeelandă. Ea a mai spus că cetăţeanul australian a călătorit sporadic în Noua Zeelandă, unde a rămas pentru o perioadă variată de timp.”Nu l-aş descrie ca pe un rezident pe termen lung” a adăugat ea, conform Reuters.

“Simplul fapt că (…) acest individ a dobândit un permis şi a achiziţionat arme de acest tip mă determină să spun că oamenii vor dori ca acest lucru să se schimbe şi mă voi angaja în acest sens”, a afirmat premierul neo-zeelandez, care a anunţat intenţia de a schimba legislaţia referitoare la deţinerea de arme, potrivit AFP.

Citește și : UE cere Londrei claritate înainte să ia în considerare amânarea Brexitului

Jacinda Ardern a mai precizat că s-au înregistrat tentative de atacuri în 2005, 2012 şi 2017 şi a precizat că ar trebui avută în vedere interzicerea deţinerii de arme semi-automate.

Premierul a mai confirmat că atât atacatorul cât şi cei doi complici prezumtivi care au fost arestaţi, în circumstanţe despre care poliţia nu a furnizat informaţii, nu se aflau în vizorul serviciilor de informaţii.

“Nu erau supravegheaţi nici aici, nici în Australia”, a asigurat Jacinda Ardern, care a adăugat că este în curs o anchetă asupra acestui aspect al tragediei.

Noua-Zeelandă a înăsprit condiţiile de deţinere a armelor semi-automate în 1992, la doi ani după ce un bolnav psihic a ucis 13 persoane la Aramoana, pe insula de sud a ţării. Cu toate acestea, este suficient să ai peste 16 ani pentru a solicita un permis de armă standard, după participarea la sesiuni de instruire în materie de securitate. Documentul permite cumpărarea şi utilizarea, fără control, a unei arme.

Poliţia urbană din Noua-Zeelandă nu este înarmată. Unităţi înarmate ale forţelor speciale sunt cele care intervin atunci când este cazul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.