StiripesurseDiasporaBrexit. Londra a ajuns la o înţelegere cu UE referitor la...

Brexit. Londra a ajuns la o înţelegere cu UE referitor la ‘modificări obligatorii din punct de vedere juridic’

Publicat:

Londra a ajuns la o înţelegere cu Uniunea Europeană referitor la “modificări obligatorii din punct de vedere juridic” ale Acordului de retragere a Marii Britanii, a anunţat luni seara vicepremierul David Lidington în faţa Parlamentului, transmite AFP, potrivit agerpres.

“În seara aceasta, la Strasbourg, premierul (Theresa May) a obţinut schimbări obligatorii din punct de vedere juridic care întăresc şi îmbunătăţesc Acordul de retragere şi declaraţia politică”, a anunţat Lidington, care a solicitat parlamentarilor britanici să voteze acordul în momentul în care acesta le va fi prezentat marţi.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

Subliniind că discuţiile continuă la Strasbourg între premierul britanic şi liderii europeni, el a promis parlamentarilor prezentarea a două documente.

“Primul confirmă faptul că UE nu poate încolţi Marea Britanie în plasa de siguranţă pe o perioadă nedeterminată”, a declarat liderul britanic, referindu-se la clauza de”backstop”, dispoziţie care prevede menţinerea, ca ultimă soluţie, a Regatului Unit într-o uniune vamală pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.


În plus, “instrumentul comun reflectă angajamentul Regatului Unit şi al UE de a depune eforturi pentru a înlocui plasa de siguranţă cu măsuri alternative până în decembrie 2020”.

Lidington a cerut parlamentarilor să voteze pentru acordul astfel “îmbunătăţit”, care va fi prezentat marţi, spunând că acesta va fi singurul acord care se va afla pe masă.

Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

“Mâine va trebui să faceţi o alegere fundamentală, să votaţi pentru acest acord îmbunătăţit sau să aruncaţi ţara într-o criză politică”, a avertizat vicepremierul britanic.

La mijlocul lunii ianuarie, aleşii britanici au respins cu un vot covârşitor acordul încheiat la sfârşitul lunii noiembrie de premier cu Bruxelles-ul, trimiţându-l înapoi pe masa negocierilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.