StiripesurseDiasporaBrexit: Michel Barnier dezminte că UE şi Marea Britanie ar fi...

Brexit: Michel Barnier dezminte că UE şi Marea Britanie ar fi ajuns la un acord privind serviciile financiare

Publicat:

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a dezminţit joi informaţiile din presă privind finalizarea cu Marea Britanie a unui acord privind serviciile financiare, transmite AFP, scrie Agerpres.

‘Articole eronate în presă despre Brexit şi serviciile financiare’, a scris Barnier pe Twitter. ‘UE poate acorda sau retrage în mod autonom echivalenţa unor servicii financiare. La fel ca în cazul altor ţări, UE este pregătită să iniţieze şi cu Marea Britanie un dialog strâns privind reglementările, respectând deplin autonomia celor două părţi’, a completat negociatorul-şef al UE.

Citește și : Limba moldovenească rămâne limba oficială de stat în Republica Moldova

El a respins astfel informaţiile publicate de The Times, care a scris că premierul britanic Theresa May a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană care le-ar permite companiilor britanice de servicii financiare să aibă acces la pieţele europene după Brexit. Invocând surse guvernamentale, această publicaţie a menţionat că acordul priveşte toate aspectele unui viitor parteneriat în domeniul serviciilor financiare, precum şi al schimbului de date, susţinând că UE ar garanta companiilor britanice accesul pe pieţele europene atât timp cât legislaţia financiară britanică ar rămâne aliniată în mare măsură celei europene.

La rândul său, Ministerul britanic pentru Brexit a răspuns agenţiei France Presse după apariţia articolului din The Times că ‘nimic nu a fost convenit înainte să fie totul convenit’.


De la începerea negocierilor asupra ieşirii Regatului Unit din UE, începute în iunie 2017, serviciile financiare au constituit o chestiune importantă în discuţii. Londra doreşte un acord care să le permită companiilor britanice să continue să opereze în Europa, în special pentru a proteja rolul financiar al City-ului.

Citește și : Un eurodeputat ungar i-a trimis o carte de istorie preşedintelui Comisiei Europene după afirmaţia privind Centenarul României

Această opţiune a fost respinsă mult timp de către Bruxelles, dornic să menţină ‘indivizibilitatea’ libertăţilor pieţei unice, care includ libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor, dar şi libera circulaţie a persoanelor, căreia guvernul britanic doreşte să îi pună capăt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.