StiripesurseDiasporaBruxelles şi Londra se bat cap în cap pe tema statutului...

Bruxelles şi Londra se bat cap în cap pe tema statutului ambasadorului UE în UK

Publicat:

Comisia Europeană insistă ca şeful misiunii diplomatice a UE în Marea Britanie să primească privilegiile diplomatice obişnuite ale unui ambasador, după relatări din presă conform cărora guvernul de la Londra doreşte să acorde misiunii UE doar statutul unei organizaţii internaţionale, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Britanicii ”să fie foarte atenţi!”, a avertizat negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, vorbind la un eveniment al organizaţiei pro-UE European Movement Ireland. ”Ştiu că (după Brexit – n. red.), o spun din nou, nu mai este ca înainte … dar noi nu suntem o organizaţie internaţională ca celelalte. Noi suntem Uniunea şi Regatul Unit a făcut parte din această uniune nu mai puţin de 47 sau 48 de ani”, a indicat el.

Citește și: Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al SUA după ce a depus jurământul

Reacţia lui Barnier vine după ce postul BBC a relatat că guvernul britanic refuză să-i ofere ambasadorului UE, Joao Vale de Almeida, statut diplomatic deplin, acordându-i în schimb doar statutul de reprezentant al unei organizaţii internaţionale.

Şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri externe, Peter Stano, a argumentat că ”Uniunea Europeană nu este o ‘organizaţie internaţională tipică’ ”. ”Acordarea tratamentului reciproc în baza Convenţiei de la Viena privind Relaţiile Diplomatice este o practică standard între parteneri egali şi suntem încrezători că putem clarifica această chestiune cu prietenii noştri de la Londra într-o manieră satisfăcătoare”, a adăugat el.


Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

Peter Stano a mai menţionat că statutul şefilor misiunilor diplomatice nu a fost abordat la negocierile dintre Londra şi Bruxelles privind relaţia lor post-Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.